Analiza de peste suta
Furat de alte preocupari primavaratice si profund ingrijorat de incalzirea globala care este anuntata sa inceapa din acest an, am uitat de un important moment aniversar: o suta de titluri. Sau, folosind expresia consacrata, "de posturi". Nu am de unde sa stiu cum pune accentele cititorul, revolutionarul web 2.0 nu a luat in seama si acest detaliu, asa ca prefer totusi prima varianta. Pare mai sigura si mai usor de inteles.
Cum lauda de sine are si efecte olfactive imposibil inca de reprodus virtual (o alta lipsa a aceluiasi web 2.0) nu mai am la indemina decit critica. Asadar, in citeva cuvinte, care sint lipsurile acestui blog (intr-o ordine oarecare).
1. Nu are "brand". Nu sta pe propriul domeniu, are aspect banal, denumirea nu spune nimic. Cine este autorul? Estet, matematician, fotbalist, cetatean turmentat? Greu de ghicit, nu are poza. Nu poti fi "blogosferic" fara poza, fara chip. Poza trebuie sa fie misterioasa, artistica, reprezentativa, sexy si patrata. 100/100 pixeli blogosferici, ca aici (sau direct aici). Defect major.
2. Nu foloseste tehnologiile revolutionare 2.0 cum ar fi imprumutul de imagini miscatoare, neclare, tremurate si, de cele mai multe ori, stupide din depozitele "youtube", "pornotube" sau alte clone. Neglijenta de neiertat care duce la o pierdere inestimabila de "continut". Defect major.
3. Nu foloseste imagini "gasite pe net" (sau "recent primite de pe net"). Imagini cu soareci, pisici, ciini, iepuri si trupuri feminine cu sau fara haine. De aici si imposibilitatea de a sustine ca eu le-am gasit primul si ceilalti le-au furat de la mine. Rezultatul: pierdere de "continut", lipsa de atractivitate. Defect major.
4. Nu foloseste expresii specifice lumii 2.0. Cum ar fi: urban, metro-etc, eclectic, trashy, trend(y), look, cool (kewl), hot, fashion, shopping si celelalte inrudite. Din acest motiv este mai greu de inteles. Accesibilitate deficitara. Defect major.
5. Nu debordeaza de entuziasm la orice "noutate" inventata de "grupul de creativi" si nu contine relatarea emotiilor cauzate de incercarea produsului proaspat lansat. Scepticism care afecteaza continutul de informatie. Defect major.
6. Nu se sincronizeaza cu preocuparile majore ale omenirii, cum ar fi referendumul sau "ce se mai intimpla pe la Vama Veche". Subiectele tratate sint astfel neinteresante, plictisitoare. Defect major.
7. Nu are un "blogroll" adevarat. Nici real, nici "la schimb". Defect.
8. Nu dezvaluie preferintele muzicale ale autorului, nu contine nici macar un deja banal audio-stream, fie el si botezat "podcast". Prea multa liniste. Apasatoare. Defect.
9. Nu este un blog "professional" din care sa poti invata ceva, o comunicare, o meserie, o filozofie. Nu inlocuieste lectura, scoala, educatia permanenta, viata de zi cu zi. Nu foloseste la nimic. Defect minor.
10. Nu include reclame potential platite si nu ofera solutii miraculoase despre "cum sa faci bani pe net". Defect minor.
Urmeaza defectele de la 11. la 100. Pentru a nu mai lungi pelteaua le trec in categoria "user generated content" unde fiecare poate sa adauge tot ceea ce doreste.
Concluzia: nicicind in "blogosfera"!
Pentru cititorul ajuns cu greu pina aici: daca ti-ai dorit sa gasesti ceva din cele de mai sus, te rog sa ma ierti! Fugi cit mai departe si nu mai reveni!
Iar daca inca n-ai fugit atunci fa bine si te uita si aici. Meriti o recompensa!
Un comentariu:
eu cred ca lasi de dorit la capitolul adecvarii limbajului. doar doua observatii care ar sari in ochi oricui frecventeaza blogosfera romaneasca:
-nu se spune "continut", ci "content"
-pentru "posturi" poti folosi sinonimul "entry-uri". nu e nevoie sa recurgi la arhaisme web 1.0 ca "titluri"
Trimiteți un comentariu