Puiu

Urmărind titlurile de prin ziare (dincolo de titluri nu prea sunt motive să treci) mi-am adus aminte de o poveste mai veche. Dar încă actuală.

În plin avânt al "epocii de aur" circula un zvon cum că laboratoarele secrete de la Crevedia zămisliseră soluţia care avea să rezolve problema hrănirii întregului popor. Era vorba de un pui mai aparte, puiul cu cinci picioare. Singurul necaz era că, având atâtea picioare, puiul fugea repede şi era greu de prins. De aici şi faptul că, fiind cam puţini, puii nu ajungeau pentru toţi.
La zile importante magazinele "băgau" pui. Dacă iţi doreai şi tu unul trebuia să te aşezi la coadă cu mult înainte de ora de deschidere. Dădeai din coate, suportai cu stoicism rigorile cozii, strângeai din dinţi dar, cu ceva noroc, până la urmă te alegeai cu o punga soioasă din plastic în care se presupunea că ar fi fost mult doritul pui.
Bucuria ţinea până acasă, când descopereai şi ce conţinea punga. Nici vorbă de puiul cu cinci picioare. Mai mult, nici vorbă de pui. Înăuntru găseai doar nişte picioare. Nişte picioare amărâte de pui.

Strâmbaţi din nas, nu vă vine să credeţi? Stingeţi cu toţii lumina şi o să vedeţi.

Preţul fierului în vreme de criză

Imaginea alăturată am cules-o dintr-un pliant al unui magazin de mobilă. Pliantul mi l-a pus un necunoscut în cutia pentru scrisori.
Nu îmi este foarte clar de ce am fost tocmai eu cel ales dar, dacă tot a ajuns la mine, m-am apucat să-l răsfoiesc. Aşa am avut ocazia să văd cele două "scaune de grădină".

Nu, nu am nevoie de "scaune de grădină". Nici măcar nu mi se par foarte atrăgătoare faţă de alte modele de pe la alţi comercianţi. Scaune obişnuite.
Totuşi, ceva ar trebui să aibă deosebit. Oare din ce vor fi fiind făcute? Pliantul este lămuritor: scaunele sunt făcute din fier şi material textil. Ca să vezi unde poate să ducă şi criza asta!

Şi tot la capitolul pliante nesolicitate strecurate în cutia pentru scrisori:

Un vânzător de pantofi îşi va deschide magazin undeva prin oraş. Grijuliu cu afacerea proprie, domnia sa îşi anunţă posibilii clienţi din timp. Doar, doar prinde vreunul desculţ.

Ca să fie mai convingător işi prezintă atuurile. Şi forţa.
De-un exemplu, eu ar trebui sa fiu impresionat de succesul său mondial. Concretizat în...

Iniţial am considerat că e vorba de o simplă şi banală neatenţie. Eroare! Un titlu aflat puţin mai jos mă face să-mi dau seama că nu este aşa:

Deja am probleme: "peste aproape" este echivalent cu "aproape peste"? Sau cu "aproape sub"? Oare câţi pantofi are o pereche acolo? "Peste aproape" unul sau "peste aproape" doi?

Complicată treabă şi cu pantofii ăştia. Mai bine umbli desculţ. Că tot e criză!

Despre vopsea

O problemă, un mare popor, o iniţiativă... vedeţi aici:
http://english.sina.com/china/p/1/2007/0214/104012.html

Mi-am amintit de imaginea din pagina de mai sus citind lucrarea unui expert. Adică a unuia care ştie ce şi cum. Şi care este plătit pentru ce şi cum ştie. Normal, doar n-o să ştie pe gratis.

Foarte pe scurt: este vorba de nişte hidrocentrale care ar urma să fie construite (unde altfel?) pe valea unui râu. Moda şi alinierea cer astăzi ca un astfel de proiect să fie precedat de un studiu asupra impactului pe care construcţia, şi tot ceea ce implică ea, l-ar avea asupra mediului. Tot moda cere şi ca din studiu să rezulte că mediul nu va fi afectat. Să recunoaştem, fără expertiză e cam greu să ajungi la astfel de concluzii.
N-am să vă plictisesc cu alte detalii. Textul lămuritor se gaseşte aici.

Mie mi-au atras atenţia următoarele cuvinte:
"... conducta va traversa cursul de apă în 4 sectoare. Traversările vor fi suspendate deasupra cursului de apă, pentru a nu se afecta curgerea. Pe tronsoanele traversante se va aplica vopsea anticorozivă de culoare albastră pentru integrare în peisaj"
(m-am străduit să păstrez textul, pe cât posibil, intact)

Aşa da! Până la urmă şi experţii noştri au început să se gândească la valoarea peisajului. Nu va mai fi nevoie să stai atârnat în poziţii imposibile ca să obţii o imagine frumoasă, lipsită de sârme sau ţevi. Şi cât de simplu e totul! Doar cu o pensulă şi nişte vopsea.

Singura problemă rămasă este că pensula şi vopseaua cam costă.
Din fericire mai exista şi o altă metodă. Mai ieftină şi chiar mai simplă decât cea cu vopseaua.
Să stingem lumina şi, aflaţi în adânc întuneric, nu ne va mai deranja nimic!

Salvăm Delta şi-n 2009!

Am revenit aici împins de niste poze şi de o faptă.
Întâi pozele (nu-mi aparţin; nu le-am cerut; au ajuns întâmplător la mine).




Imaginea 1:
- lebădă omorâtă prin împuşcare -
loc: Delta Dunării, Uzlina
data fotografiei: 09.01.2009 ora: 10:44:34







Imaginea 2:
- pelican rănit prin împuşcare -
loc: Delta Dunării, Uzlina
data fotografiei: 08.01.2009 ora: 11:18:15






Imaginea 3:
- pelican rănit prin împuşcare -
loc: Delta Dunării, Uzlina
data fotografiei: 09.01.2009 ora: 10:24:20
(pasărea este purtătoarea unui inel de marcare)



Am mai reuşit să aflu că păsările au fost împuşcate şi apoi abandonate.
Pentru cine nu ştie: Delta Dunării este catalogată Rezervaţie UNESCO a biosferei.
Pelicanii din imagini sunt din specia "pelican creţ", specie protejată (desigur!).

Am mai făcut unele investigaţii şi am mai găsit:
- un ecou în presa locală, în "Obiectiv - Jurnalul de Tulcea"
- două menţionări pe Internet: "D.D.Guide: Scene de război" (aici pare a fi şi sursa imaginilor) şi "Fotodelta: Zonă de război"

Multele autorităţi vigilente (ARBDD, Garda de mediu, diversele poliţii) sunt deja pe urma criminalului. Cât de curând acesta va fi prins şi, conform uzanţelor, i se vor lua boii de la bicicletă.

Completare:
Dacă există curioşi care doresc să afle culoarea boilor de la bicicletă, concluzia se poate găsi direct la "D.D.Guide: Păsările de fapt nici nu erau moarte, se prefăceau!".

Simplu

Într-un cabinet medical, martor fără voie la o discuţie între un pacient şi doctorul oftalmolog. Pacientul - un individ în format 2/2, doctorul... o doctoriţă.

"Aţi mai avut probleme cu ochii?"
"Da, cu mai mulţi ani în urmă. Stiţi, eu practic sporturi de full-contact şi am primit o lovitură în ochi. Am fost la spital şi mi-a trecut."
"De atunci v-aţi mai lovit?"
"Da, pumni, picioare, da' nu în ochi."
"Şi acum ce vă supără?"
"Nu mai văd bine, adică văd, da' nu pot să citesc."
"De când nu puteţi să mai citiţi?"
"De vreo doi ani."
"Doi ani?? Şi de ce aţi venit aşa de târziu? Cum v-aţi descurcat doi ani?"
"Păi... n-am mai citit."

Cât de simplu găsesc unii rezolvarea problemelor!

Câteva filme

Nu stiu daca mai exista critici de film prin România dar am aflat de curând ca exista o Asociatie a criticilor de film. S-ar putea spune ca daca exista o asociatie a breslei atunci exista si critici de film. Nu e obligatoriu, s-au mai vazut si alte cazuri.


Dar nu asociatia este subiectul acestei însemnari ci un clasament al celor mai bune filme autohtone din toate timpurile facut de organizatia mai sus pomenita.
Ei ii spun "top". Top-netop, clasamentul arata cam asa:

1. Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1970)
2. Padurea Spanzuratilor (Liviu Ciulei, 1965)
3. Moartea Domnului Lazarescu (Cristi Puiu, 2005)
4. 4 luni, 3 saptamani, 2 zile (Cristian Mungiu, 2007)
5. Secvente (Alexandru Tatos, 1982)
6. Nunta de piatra (Mircea Veroiu, Dan Pita, 1973)
7. La moara cu noroc (Victor Iliu, 1956)
8. A fost sau n-a fost? (Corneliu Porumboiu, 2006)
9. Proba de microfon (Mircea Daneliuc, 1979)
10. Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981)

Mie mi-au scapat vreo doua filme dintre cele zece. Este însa exact pe gustul meu asezarea de pe primele doua locuri. Si parca pe Mircea Daneliuc l-as vedea ceva mai sus. Dar eu nu sunt critic de film.

Se pot spune multe despre cât de semnificativa este o astfel de clasificare si despre cum se pot compara filme facute in 1956 sau 1970 cu cele din 2006 sau 2007. Pâna la urma important este ca aceste filme exista. Mai mult decât atât, vestea cea buna este ca ele vor putea fi vazute (sau revazute) la cinematograful Studio (Bucuresti) în perioada 31 octombrie-2 noiembrie. Vestea cea rea este ca Bucurestiul geme de snobi.

Alte referinte: aici.

Poticaru' asa mi-o zâs

Nu mai este o noutate, un ministru cu vocatie de constructor a hotarât, spre binele natiunii, ca începând din aceasta luna se vor desfiinta celebrele plafoane ale farmaciilor.
Tot în aceasta luna distribuitorii de medicamente au hotarât (de capul lor) desfiintarea livrarilor. Dar aceasta este o alta poveste. Aparent fara legatura cu constructiile.

Dupa cum bine stim, un ministru întâi gândeste si apoi vorbeste. Asa e obiceiul la ministri. Altfel le creste nasul si ajung sa aiba nevoie de tot felul de operatii estetice.
Sunt sigur ca domnul ministru fara plafoane a luat în considerare faptul ca, în orasele patriei, farmaciile se afla de regula la parterul blocurilor. Si ca desfiintarea plafonului de la parter s-ar putea sa aiba unele implicatii asupra podelelor de la etajele superioare. Nu exista motiv de îngrijorare aici.

Aflat cu treburi prin oras am încercat sa estimez cam care ar fi modificarile urbanistice la care trebuie sa ma astept. Exemplul de mai jos este cules în câteva minute, cam cât iti ia sa mergi pe jos o statie (scurta) de autobuz. Imaginile sunt din Bucuresti, sectorul 6, strada Drumul Taberei. Cartier de blocuri. Sunt de acolo doar printr-o întâmplare. Puteau fi si din alte colturi ale aceluiasi oras.

Acestea sunt doar farmaciile prezente la vedere, la strada. În spate, pe aleile dintre blocuri, se mai pot gasi alte doua-trei farmacii.

Sunt multe? E bine ca sunt multe, ai de unde alege. Într-o economie sanatoasa (nu?) concurenta este benefica. Dar oare farmaciile se concureaza? Mai degraba se sprijina, unele au chiar si un perete comun. Oricum, se pare ca le merge bine.

Multimea de farmacii naste întrebari. Nu domnului ministru, domnia sa se ocupa de raspunsuri si acum raspunde de plafoane. Daca acum zece sau cinsprezece ani cartierului îi ajungea o singura farmacie (cea din imaginea cu numarul 1), cu cât a crescut astazi consumul de medicamente?
Iar daca n-a crescut consumul, cam cât de profitabila este negustoria cu aspirine?

Din punctul de vedere al consumatorului de aspirine serviciile sunt complete si ireprosabile. Lânga cele sase farmacii se afla si sase sedii de banca. La îndemâna.

Limba lui Bank

Îndemnul irezistibil de alaturi l-am descoperit într-un pliant editat de Metro Cash&Carry SRL. Treaba negustorului este sa vânda marfa. Acum. Nimic rau în asta. "Costul" e cel ce mi-a atras atentia.

Conform promisiunii, lamuririle se gasesc pe ultima pagina. Si arata cam asa:

Criza finaciara, banci în faliment, burse în cadere... la altii. La noi e raiul pe pamânt, bancile nu mai cer dobânda, comisioanele bancare au devenit istorie. Trai pe vatrai, avea dreptate domnul acela din Guvern. UniCredit Tiriac Bank ofera exemplul cautat.

Daca citesti în limba româna, ai putea crede ca da. Dar daca este scris în limba lui Bank? Traducerea... pe o cu totul alta foaie:

Parca începe sa se simta lipsa unui dictionar.

Senzatii neplacute

Când am revenit în oras prima impresie a fost ca sunt agresat de un miros neplacut. A trecut ceva timp, ma asteptam sa ma obisnuiesc. Degeaba. Duhoarea persista. Mai mult decât atât, descoper zilnic alte surse de miros.

As deschide fereastra sa aerisesc dar mirosul vine din exterior.
N-am ce sa deschid. Dimpotriva.

Minunile din Valea Plopului

Am vazut anuntul în mai multe locuri. Pâna la urma i-am gasit si originea: Asociatia PRO VITA pentru nascuti si nenascuti - filiala Bucuresti

Asadar:
O campanie care are ca scop asigurarea grâului necesar pentru pâinea copiilor din taberele de la Valea Screzii si Valea Plopului pe un an întreg. Contabil si exact: 55 de tone a câte 50 - 60 de bani pe kilogram duc la un total de 27500 - 33000 lei noi (sau 7200 - 8600 euro). Se cauta donatori.
"Donatia se poate face prin depunere de numerar la orice oficiu al oricarei banci din Romania, prin ordin de plata sau prin mandat postal. Mentionati pe formularul de depunere cuvantul -grâu-!" Conturile se pot afla de pe site-ul asociatiei.

Noblete, solidaritate, omenie... în Valea Plopului (câteva imagini frumoase aici)

Valea Plopului este un sat din Prahova, pe undeva pe sub Carpatii de curbura. Un sat celebru, în felul sau. Prin 2004 Valea Plopului avea vreo 1500 de locuitori. În 2004 în Valea Plopului erau 22 (doua-zeci-si-doua) de biserici. Adica o biserica pentru 68 de oameni (partea zecimala am trecut-o la "necredinciosi"). Din 2004 si pâna astazi a mai trecut ceva timp. Nu stiu câti locuitori are acum Valea Plopului. Dar am aflat ca anul trecut avea... 26 (doua-zeci-si-sase) de biserici.
Cât cântaresc în grâu cele patru biserici noi? Dumnezeu stie!

De unde aceasta vocatie de constructori de biserici pogorâta peste satenii din Valea Plopului? Din marele, eternul si necunoscutul Univers. De când? "Dintr-una dintre noptile dintre 2 si 6 septembrie 1972 (nu s-a putut stabili cu precizie data)".
Fapt atestat stiintific (mai putin nebanuitele urmari).

Cu încredere

Sa facem un exercitiu de imaginatie.
Tocmai ati câstigat la loterie. Un pot serios, adunat dupa zece luni în care nu a fost nici un câstigator. Sunteti în plin proces de admirare a biletului câstigator când suna soneria. La usa se afla un individ cu o figura oarecum cunoscuta.
"Buna ziua, sunt Mircea Geoana, cel pe care l-ati mai vazut la televizor. Un vechi prieten al tatalui meu mi-a spus ca ati câstigat la loterie. Am venit sa va rog sa-mi împrumutati si mie biletul câstigator pentru câteva ore. Vreau doar sa îl arat colegului Nastase, sa-l enervez putin. Diseara vi-l aduc înapoi."
Ce-ati face? I-ati da biletul? Ati avea încredere ca îl mai aduce înapoi?

Ei bine, IMAS (institut de sondori) a gasit 261 de concetateni care i-ar da biletul. Mai exact 261,45. Eu am renuntat la zecimale deoarece nu stiu cum sa le interpretez. Alti 311 (virgula 25) i l-ar da lui George Becali.Vreo 286 (virgula 35) lui Tariceanu. Oameni plini de încredere.

Si mai interesante sunt rezultatele în procente. Adunând numerele din dreptul primilor sase clasati rezulta un frumos si rotund 180%. Vor spune unii ca rezultatul este urmare a metodei, a marjei de eroare sau a vreunei subtilitati de sondor. Mie mi se pare ca cele 180 de procente arata fara doar si poate rezervele considerabile de încredere pe care, la nevoie, ne-am putea baza.
Caci fara încredere nici strada n-o poti traversa. Pe trecerea de pietoni, desigur.

Tot de încredere s-a ocupat si ATLE (un alt sondor). Acesta a gasit 571 (exact) cetateni români care traverseaza fara sa se mai asigure ca din stânga nu vine în viteza nici un tanc. Sau vreun... MIG. Biserica deplasându-se pe patru roti înca nu am vazut nici eu. La fel cum nu au vazut nici 742 (virgula 3) dintre cetatenii sondati.

Cu toate acestea eu am mari îndoieli ca viitoarea autostrada suspendata din oras va fi suficient de sus încât sa pot trece pe sub ea fara sa ma aplec. Probabil si din acest motiv pe mine nu ma întreaba nimeni, niciodata. Celalalt motiv ar fi ca au încredere în mine.

Mon oxyde

Am lipsit doua zile. Pe unde am fost unele stiri nu fac doi bani. M-am reîntors si am acum ocazia sa re-descoper stirile care fac în întregime cei doi bani.

De mâine vom avea pachete de tigari cu poze. Vom fi a doua tara europeana care va avea pachete de tigari cu poze. Încerc un gust usor amar: nici macar la acest capitol nu putem fi primii. Ma resemnez pâna la urma. Si Germania a fost doar a doua la Campionatul european de fotbal încheiat aseara. Nici locul doi nu e atât de rau.

Trecerea la pachetul cu poze este fireasca: de la simplu text la text plus imagine. Astept cu nerabdare pachetul de tigari cu video inclus. SmokeTube.

Spre amintire am pus deoparte un pachet de astazi. Unul verde. Ecologic, cum ar veni. Chistoacele din pachetul verde se duc singure la cosul de gunoi.

Pe pachet scrie... ca mai sus. La primele doua nu ma bag însa un oxid de carbon am mai întâlnit de curând. Era acolo bioxid dar, cu bunavointa, îi mai luam din oxigen.

Care va sa zica în pachetul verde zac 8 mg din criminalul oxid (m-am uitat si pe tigarete, acolo nu scrie nimic; daca scrie pe pachet atunci acele cantitati se aplica... la pachet). Un pachet pe zi timp de un an ar fi 8 mg x 365 zile, adica vreo 3 grame. Poate ca sunt unii mai darnici si dornici sa plateasca mai multe taxe de viciu pe zi, eu ma opresc la una singura.
O fi mult? O fi putin? Cautam referinte.

"Potrivit ministrului mediului, Attila Korodi, prin programul Rabla au fost scoase din circulatie, în ultimii trei ani, peste 46.000 de masini cu o vechime mai mare de 12 ani si a fost redusa cu 1.000 de tone cantitatea de monoxid de carbon emisa."

O mie de tone în trei ani? Adica 333 de tone pe an? Si doar prin înlocuirea unei masini vechi cu o masina noua? Dar daca opresti masina pe dreapta, fie ea veche sau noua? Respiri.

E buna si aritmetica la ceva. În ciuda aproximarilor, nu pot sa nu ma întreb de ce nu punem, de mâine, poze si pe masini. Macar pentru a fi si noi o data primii în lume.

Garantat conditionat

Am taiat copacul, am secat lacul, ne bate soarele în cap, cautam racoarea.

Racoarea se cumpara de la magazin sub forma de masinarie care se agata în perete si se baga în priza. Avem tehnologie, avem garantie, poate sa ne bata soarele ca nu ne mai pasa.

Cu garantie? Da, daca.
Daca... precum scrie în cartulie si în Certificatul de garantie.

Si de aici încep sa apara problemele. Neprevazute.

Ai vrut garantie? Trei (doi, cinci...) ani ai cutie. E treaba ta unde o pastrezi în tot acest timp.

Garantia impune însa si alte conditii. Trebuie sa le respecti si pe acestea.

"Revizii tehnice", e de înteles. "Anuale", de acord. Dar câte? Si când?

Citesti si afli: în ziua în care temperatura exterioara este cuprinsa între 0° si 15°, dar obligatoriu mai mare decât 25°.

Si asa ajungi sa îti iei lumea-n cap. Iar singura scapare este sa gasesti locul unde mai exista un lac, un copac. Un dram de noroc.

Motor puternic si tabla groasa

Când apuca de se-ncinge asfaltul salvarea este doar în natura. Sa fugi, sa te-ascunzi, pe sub pietre, prin ierburi.

Muntele, fosnetul padurii, florile, iarba verde, aerul proaspat, linistea accentuata de ciripitul pasarelelor... ce ti-ai putea dori mai mult? Dar daca ai...

Ghinionul de a da peste "sportivi"? O anumita categorie de "sportivi", cei care nu se multumesc cu niste santuri mocirloase de pe vreun maidan de la marginea orasului. Au si ei dreptul la aer proaspat, la iarba verde, la liniste si... pasarele. Cam în felul acesta:

***

***

Scaparea? Adânc în padure. Sau, poate, în nori.

Imaginile de mai sus sunt din luna trecuta, culese de pe undeva de prin Carpatii Meridionali.

Imaginile urmatoare sunt mult mai proaspete, din 17.06.2008. Surprinse în Parcul National Muntii Rodnei, prin aceleasi locuri despre care am mai scris aici. Dupa cum se poate observa, cam geme tara de "sportivi".

***

Din fericire înca nu au ajuns peste tot:

Ce ar mai fi de spus? Ca Muntele este mare dar nu infinit?

*** Ai citit? *** Îti pasa? *** Transmite mai departe! ***

Nota: multumirile pentru imaginile din Muntii Rodnei merg astazi catre acelasi Petru Goja.

O recapitulare

Sâmbata:
Orasul a fost napadit de camile si clovni. Eu stiam ca s-a încheiat campania electorala dar... la un oras mare nu se cunoaste.

Duminica:
Vecinii au ales primarul. Influentati de ce vazusera cu o zi înainte pe strazi au pus primar o paiata un "independent". Le doresc sa fie sanatosi.

Luni:
Am nimerit un autobuz RATB cu aer conditionat. E important sa ai un primar gospodar! Pasagerii erau împartiti în doua grupuri: unii închideau geamurile, ceilalti le deschideau. Nici nu mai conta ca autobuzul statea câte zece minute la fiecare semafor.

Marti:
A fost fotbal. La fotbal se pricepe toata lumea. Eu am remarcat lipsa unor fotbalisti celebri: Becali, Borcea si, ultimul venit, ceferistul Fahter (sau ceva pe-acolo). Fara ei era de asteptat sa nu câstigam.

Miercuri:
Oameni suparati, oameni ocupati. Unii dezbat meciul, altii dezbat alegerile. Subiecte.

Joi:
Adica astazi. Se-ncinge asfaltul. Ar fi buna o vacanta. Un Parc, ceva? Poate mai târziu...

Alegeri si pasiuni în grup

Au trecut si alegerile (un tur).

E timpul atotstiutorilor analisti care produc analize competente. Fiecare analist cu analiza lui. Fiecare analiza mai adevarata decât oricare alta. Cine a votat, cine nu a votat, de ce au votat, de ce nu au votat, de ce au votat cum au votat, de ce nu au votat cum n-au votat.
Românii, despre ei este vorba. Care habar nu au ca i-a pocnit o noua pasiune. Stirile ProTv nu iarta nimic, seicii arabi tocmai crapa de invidie. Analisti destoinici, cei de la ProTv.

Pâna afla toata lumea descoperirea protevista alegerile ramân totusi subiectul principal.

O tema care apare de fiecare data este diferenta dintre urban si rural. Urbanii si ruralii sunt doua specii distincte asupra carora se aplica reguli complet diferite.

Nea Titi e un rural. Asa a fost de când a venit pe lume, în satul sau ascuns printre dealuri si paduri. Niciodata nu a dorit sa treaca în tabara cealalta, "relocarea" nu l-a interesat.

"Te duci duminica la vot, nea Titi?"
"Ma duc, fir-ar ei sa fie de hoti."
"Daca-s toti hoti, de ce te mai duci?"
"Ma duc, ca la noi nu-i ca la oras. Daca ma duc, oricare ar iesi, nu o sa stie el cu cine am votat eu. Dar daca nu ma duc o sa stie din liste ca n-am fost si nu l-am votat. Si tot timpul e nevoie ba de-o hârtie, ba de-o aprobare... De-aia ma duc."

Analiza lui nea Titi. Astazi proprietar de caruta, de mâine pasionat proprietar de iaht (sau "yacht", sau chiar "yaht", dupa dictionarul ProTv)

***

Aflu ca cetateanul Popescu Tariceanu a reusit sa voteze folosind cartea de alegator.
Sunt invidios. Am încercat si eu acum patru ani si n-am reusit. Acum îmi pare rau ca nu am insistat.

Într-o buna traditie a inversarii problemelor, o multime de concetateni se întreaba de ce i s-a permis. Eu ma întreb de ce nu mi s-a permis mie.
E drept ca eu nu sunt nici macar ministru chior dar, daca tot s-au împartit (facut) acele carti de alegator, de ce nu ni se spune si la ce se pot folosi?

Hotarâre nr.729 din 10 noiembrie 1992
privind organizarea activitatii de intocmire şi eliberare a cartii de alegator;
Emitent: Guvern; Aparut in Monitorul oficial 325 din 14/12/92

Art. 1. Cartea de alegator este documentul pe baza caruia se exercita dreptul de vot.

Ca sa vezi!

Amenintari electorale

Bucuresti. O statie de troleibuze. La "Eroilor".
"Eroilor" nu se refera la norocosii scapati în viata din Spitalul Municipal din apropiere, ci la monumentul care se vede si în imaginea alaturata. Alte vremuri!

Lânga iesirea de la metrou se afla un cort rosu. Pe el scrie "îmi pasa". Tot pe cort sunt prinse niste afise cu un individ rotofei si încruntat. Din afisul cel mai mare candidatul arata cu degetul îndreptat oblic, în jos. Ma uit si eu în directia indicata si nu vad nimic. Ce-o fi vrând sa-mi arate?

Ma mut câtiva pasi si dau cu ochii de un alt afis. De pe refugiul din statia troleibuzelor un alt candidat, unul cu sprâncene indecent de stufoase, arata cu degetul. De data aceasta direct spre mine. Nu mai e nimeni împrejur. Verific, am toti nasturii. Oare ce vrea de la mine?

Îmi amintesc cum, în copilarie, mi se tot spunea ca nu e frumos sa arati cu degetul pe strada.
Acestora doi nu le-a spus nimeni, niciodata nimic. Norocul meu ca nu stau în sectorul 5.

Îmi gasesc un loc strategic între cele doua degete. Nu e perfect; de acolo, fara sa vreau, aud cam tot ce se întâmpla-n cort. Si ce mi-e dat sa aud ma uimeste.
O voce feminina: "Buna ziua, am venit sa semnez pentru domnul Vanghelie. Numai ca eu stau în sectorul 6". A doua voce, oarecum nedumerita: "Pai... ce vreti sa semnati?". "Stiti, mie îmi place mult de domnul Vanghelie si vreau sa semnez si eu. Adica vreau sa îi dau si eu suportul meu. Chiar daca stau în sectorul 6."
E de râs, nu e de râs? Nu ma lamuresc deloc. Negruzzi, Voda Lapusneanu, au fost multi, multi au ramas. Multi, dom'le, dar, totusi, cât de multi?

Ma gândesc putin si descoper ca ofertanta de semnaturi are pe undeva dreptate. Daca s-au bulucit unii sa semneze pentru Oprescu, Vanghelie de ce n-ar avea si el semnaturi. Ca doar n-o fi candidatul Oprescu mai breaz decât candidatul Vanghelie. La ei în partid.

N-am timp sa aflu continuarea, vine troleibuzul si plec.
În troleibuz... ca în troleibuz. Încet, încet, departe ajungi. Departe, adica în sectorul 6, cel cu surplus de semnaturi.

N-am intrat bine în sector si sunt întâmpinat, de pe un panou, de-un personaj cu o figura dragalasa. Acesta îmi cere, nici mai mult, nici mai putin decât sa-l pastrez pe cel mai bun. În timp ce ma ameninta cu pumnul.
Nici pe el nu tin minte sa-l fi întâlnit vreodata, daramite sa-i fi facut vreun rau. Oare de ce îmi arata pumnul?

În toata tarasenia aceasta singurul bun pe care-l am e votul. Pâna la urma s-ar putea sa-l pastrez. Tot n-am pe cine-alege si îmi cresc sansele sa scap nevatamat.

O semnatura, însa, parca-s da si eu. Cortul lui Vlad Tepes prin ce sector o fi ascuns?

Adaugare ulterioara:
O posibila explicatie a dorintei de "a semna pentru Vanghelie" ar putea fi cea de aici.

Dileme existentiale

N-am de lucru si ma uit la televizor. La stiri.
Morti, raniti, accidente, tragedii, drame la tot pasul. Sfârsitul lumii!

Doar pauza pentru publicitate reuseste sa întrerupa hecatomba.
Rasuflu si eu usurat, am scapat cu viata. Îmi aduc aminte de spusele unuia care încerca sa ma convinga ca publicitatea are rol informativ. Asadar... ma informez.

O voce feminina ma cheama la Bancpost sa-mi fac un credit. Nu-mi trebuie credit dar vocea insista. Doar la Bancpost îmi pot face credit. Aha, informatia este subînteleasa: celelalte banci s-au închis. Totusi, la ce mi-ar folosi acum un credit?

O alta voce feminina ma lamureste: merg cu banii obtinuti la magazinul Real unde pot sa cumpar sosete pentru barbati de bumbac. Doar la Real pot gasi. Sosete sau barbati de bumbac? Nu e prea limpede mesajul.

Unde este magazinul de sosete Real habar nu am. Nu sunt un cumparator pasionat de sosete. Daca fac un credit la Bancpost va trebui sa aflu. Mâine este duminica, pâna luni nu cred sa deschid usa de la banca, mai am sanse sa gasesc si magazinul.

Problema este cu barbatii de bumbac. Pe ei unde îi gasesc? Si, pâna la urma, de ce nu-si cumpara singuri sosetele?

Prea multe necunoscute. E mai simplu pe Internet.

Amintiri din copilarie

Inspirat de aici.
.

Respect-ING

Citesc astazi pe un blog despre niste coincidente. Aici si aici.

O fi, n-o fi? Are importanta? Obiceiul (prost) este prezent în mass-media traditionala unde i se spune uneori, delicat, "publicitate mascata".
Ca orice virus, el se raspândeste. Viral 2.0? Sanatate!

Nici nu i-as fi acordat vreo atentie daca nu ar fi implicat o institutie bancara ce mi-a facut de curând, de foarte curând, o mare onoare. Mi-a scris ING-ul. Scrisoare adresata personal. In plic era o hârtie datata 11.01.2008. Plicul l-am primit pe 21.01.2008. Termenul era pe 31.01.2008. Din 10 în 10 zile. Asa e la ING. Norocul meu ca am fost prin preajma.

Astazi am dat curs "invitatiei". Câteva întrebari banale (si indiscrete): sunteti casatorit?, aveti copii?, folositi e-mail-ul? Exceptând deranjul deplasarii, nimic suparator.

Si totusi: de ce era nevoie de amenintarea cu "restrictionarea accesului la conturi"?
Pâna la urma ai cui sunt banii din conturi? Ai bancii sau ai mei?
"Cu stima", mâine voi mai avea oare acces la ei?