Un alt fel de dus cu pluta

Plutaritul a disparut din România cam de prin 1960. E mult de atunci desi, pe alocuri, înca i se mai vad urmele.

Coborâtul pe ape repezi de munte a reaparut însa de câtiva ani. Acum i se spune rafting. Vine de la englezescul raft care se traduce prin pluta (si n-are legatura cu rafturile din camara, desi... n-as baga mâna-n foc!).

Între plutaritul traditional si rafting sunt o multime de deosebiri. Raftingul se practica din placere, "pluta" este acum o ambarcatiune facuta din materiale usoare si rezistente, exista costume speciale de protectie pentru "plutasi".

Nici "plutasii" nu mai sunt ce-au fost, cei moderni auto-declarându-se sportivi. Si nu de orice fel, ci neaparat din categoria X-treme. Sa n-avem vorbe!

As fi zis ca s-a pastrat doar necesitatea apei care sa-i transporte. Fals! "Plutasii" moderni dispun astazi de tehnologie, nu se împiedica ei de astfel de-amanunte. Si nici avertismentele meteorologice nu par sa-i sperie. Sportivul X-treme este de neoprit!

Mai rau e când, din lipsa apei, eroii nostri se împotmolesc si-ajung sa-i copleseasca îngrozitoarele primejdii: sa-i prinda noaptea pe afara, sa-i ploua, sa li se faca foame, sa se ude la picioare (cine-si doreste-un guturai?), sa mearga pe jos 2 (doi!) kilometri.

X-treme, de acord, dar nici în halul asta!

Restul povestii se gaseste aici.

Aritmetica si ursul

Taraboi mare. La Brasov un urs a omorât un om. Omul trasese la masea ("Tot ce va pot spune e ca [...] era beat crita, la autopsie i s-a gasit o îmbibatie alcoolica în sânge de peste 2 la mie”, ne-a declarat ofiterul de presa al IPJ Brasov, comisarul sef Liviu Naghi.) si, obosit fiind, si-a pus pijamaua ("În momentul în care a fost gasit, tânarul, în vârsta de 20 de ani si care era din Brasov, purta doar un sort si un tricou.") si s-a dus sa se culce... în casa ursului ("Persoana a fost atacata pe liziera de padure." a declarat Flavius Bărbulescu, directorul Servicului de Gestionare a Animalelor din cadrul Primariei Brasov).

Ursul, care se pare ca era o ursoaica, a considerat ca omul este un exemplu prost pentru ursuletii pe care se straduia sa-i creasca dupa regulile bunului simt ursesc. Si, în disperare de cauza, a dat sa-l ascunda (exemplul!).

Acelasi domn Barbulescu ne spune ca ursul a încercat sa-si îngroape victima. Obicei aparent de ultima ora printre ursi, sesizat totusi de toata presa cea isteata. Nimeni nu a îndraznit sa mearga mai departe pentru a afla ce l-a determinat pe urs sa faca asa ceva. Sa nu se fi gândit nici un ziarist la puii de urs?

Ce-ar mai fi de retinut din aceasta tragica întâmplare?

Ca "primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat ca, în prezent, în padurea de pe Tâmpa exista, în total, 45 de ursi, în conditiile în care specalistii sustin ca în aceasta zona ar trebui să traiasca maxim 20 de exemplare." Din alte surse cei 45 ar fi de fapt 44, surplusul fiind tot de 25. Dintre care ar trebui împuscati vreo 37.

Domnul director general Mihai Manoiu, de pe la Ministerul Mediului, stie si ca "mai multe institutii abilitate ale statului, precum Garda de Mediu si Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice, au monitorizat situatia si s-a constatat ca 13 ursi viziteaza orasul [Brasov] în cautarea hranei". Dintre acestia "10 au fost relocati".

Recapitulam: 45 (44) de ursi lânga Brasov dintre care 25 de ursi în plus, 10 ursi mutati prin alte locuri (ramin 35? sau 34?). În plus, din cei 13 ursi care viziteaza orasul ar trebui împuscati 37.

Mergem mai departe, mai avem rezerve de curaj.

Tot domnul de la Mediu ne spune ca "în sezonul 2007-2008, Ministerul Mediului a acordat, prin ordin de ministru, derogare pentru recoltarea (împuscarea) a 51 de ursi pe întreg teritoriul judetului Brasov. Vânatorii au reusit ca, pâna la 15 mai, ziua închiderii sezonului de vânatoare, sa împuste 49 de animale. [...] Acesta a mai precizat ca numarul ursilor care traiesc în zona din imediata apropiere a orasului Brasov era de 48, pentru 11 dintre acestia acordându-se derogari [...]"

Socoteala clasica: din 51 de ursi care se puteau împusca în judet s-au întâlnit cu glontul 49 si 2 au scapat. Sa presupunem ca norocosii au fost dintre ursii de pe lânga Brasov. 11 "derogari" si doi "norocosi" ne duc la 9 ursi împuscati. Din 48.

Socoteala pe stil nou (2.0): Scadem 9 din 48, mai mutam 10 dintre ei si, surpriza!, ramân 45 (sau 44?). Sau 35 (sau 34?). Dintre care tot 37 de ursi ar mai trebui împuscati.

Acum sa nu va închipuiti ca e asa usor sa numeri ursi. Nu stau locului, uneori turbeaza (obicei ursesc descoperit anul trecut), sapa gropi. Mâine-poimâine îi vei vedea si coborând muntele cu deltaplanul. Daca la nivel de judet este asa, va dati seama ce-nseamna numararea ursilor la nivel de tara.
"Romania are la ora actuala peste 6000 de ursi, fata de un optim de 4400 de exemplare. La nivel national, în anul 2007-2008, ministerul a eliberat 330 de derogari pentru împuscarea de ursi"

Nu stiu dupa ce aritmetica a iesit totalul de 6000 de ursi dar am aflat mai pe ocolite ca taxa pentru a beneficia de-o "derogare" porneste de la 5000 de euro si poate ajunge chiar pîna la 20000 de euro. Plus încasarile "colaterale".

La o astfel de "blana" numai urs sa nu fii. Aritmetica te omoara!

Cu parcul prin Europa (cu fauna cu tot)

Revin la povestile cu Parcuri pentru ca tocmai m-am întors dintr-un Parc. Si nu orice fel de Parc. Parcul parcurilor, regele (sau regina) parcurilor, Parcul National Piatra Craiului.
De prin acele locuri este povestea de astazi.

Vremea ploioasa. Daca stii sa-l privesti, Muntele e frumos si pe ploaie.

Ca sa nu ma împotmolesc precum trenul pe Vaser am cautat o iesire uscata, cu drum fara apa. Ce poate fi mai fara apa decât o vale seaca? Valea Seaca sa fie.

Animalul fioros din imaginea de început nu se-ntâlneste si pe Valea Seaca. Nu în aceasta perioada din an. Sunt alte animale acolo.
Spre ghinionul meu am avut din plin ocazia sa le admir.

Întâi le-am vazut urmele si le-am auzit mugetele. Si am simtit senzatia de nesiguranta pe care nu ar fi trebuit s-o simt într-un Parc. În scurt timp m-au ajuns si m-au depasit. Am scapat cu viata. Am reusit sa pozez doua exemplare dintr-o haita de sase. Nu aveau numar, nu aveau indicative, nu aveau ce cauta pe-acolo. Asa cred eu.

Am rasuflat usurat si-am purces mai departe. Vântul a avut grija sa împrastie mirosul neplacut.

Acolo unde valea se largeste... surpriza: doua dihanii adormite (din aceeasi mare familie cu haita de care scapasem) anuntau turma prin care-aveam sa trec putin mai jos. De data acesta le-am gasit numerele si, gândind ca o folosi la ceva, le-am luat ca amintire. În poza, asa cum se iau amintirile într-un Parc.

De-aici încolo cromatica s-ambogatit subit. O bio-diversitate de culori se profila pe verdele intens al padurii. N-am rezistat ispitei si-am mai facut niste poze.

***

Priveliste frumoasa, vreme pe masura.

Singurul inconvenient a fost ca în loc sa ma uit dupa fragi a trebuit sa fiu cu ochii în patru pentru ca sa nu cumva sa fiu strivit de circulatia intensa de pe drum. Am mai cules doar niste numere, dar nici acestea nu stiu la ce-mi vor folosi.

Dupa placa ruginita pe care scrie "Circulatia publica interzisa", acolo unde pe vremuri un neatent se putea împiedica de o bariera metalica, am pus aparatul de fotografiat în rucsac. Mi-a fost teama sa nu i se-ndoaie lentila. Panourile si semnele de Parc le cunoasteam prea bine.

Nota: imaginile de pe Valea Seaca a Pietrelor sunt luate ieri, 27.07.2008, ora (cu aproximatie) 14.


Adaugare ulterioara:

Am sa-mi permit sa reproduc si aici raspunsul primit dupa toate cele de mai sus. El suna cam asa:

"Administratia parcului multumeste pentru ajutorul acordat în sesizarea unor astfel de fapte. Atât sâmbata cât si duminica cei doi rangeri din Arges au fost în zona. Din pacate nu au avut sprijinul organelor de politie de la Postul de Politie Dâmbovicioara (care ar fi trebuit sa-i însoteasca conform Graficului de Patrulare nr. 358/23.05.2008).
... Rangerii au încercat sa-i scoata din zona situata în amonte de bariera. Dupa mai multe discutii în contradictoriu cu acestia, tinând cont ca respectivii cetateni se aflau sub influenta alcoolului, le-au notat numerele de înmatriculare de la masini si au plecat.
Urmeaza ca pâna mâine, cu ajutorul organelor competente, sa-i identificam pe proprietari si sa le întocmim Procese verbale de contraventie la OUG nr. 195/2005.
Bogdan Costescu, sef serviciu paza si turism, administratia Parcului National Piatra Craiului"

La rândul meu le multumesc reprezentantilor administratiei Parcului pentru promptitudine!

Mocanita subacvatica

Pe Valea Vaserului exista o cale ferata îngusta. Spre deosebire de alte asemenea cai ferate, cea de pe Valea Vaserului înca mai este folosita. Pe ea se transporta bustenii "exploatati" din munte, tot pe ea sunt plimbati turistii amatori de ineditul unei plimbari "mai altfel".
Calea ferata este proprietatea RNP (adica Regia Nationala a Padurilor). O fi RNP proprietarul dar, deoarece RNP nu se pricepe la caile ferate forestiere pe care le detine, de folosit o foloseste R.G. Holz Company. O firma de oameni priceputi. Priceputi la padure dar si la turism.


Trenuletul cu turisti face o singura cursa pe zi. Pleaca dimineata si se întoarce mai spre seara. Merge încet, valea e lunga. Turisti se gasesc; vara, în perioada vacantelor. Vine tot omul de la oras, se minuneaza de vagoanele vechi, tentatia este mare.
Plecarea este plina de entuziasm. Sosirea, pentru unii, e altfel. Mereu se gasesc nemultumiti. Ca le-a intrat funingine în ochi, ca a mai tras o ploaie care nu a fost impresionata de vagonul deschis, ca scaunele de lemn sunt incomode, ca la capat de linie n-au gasit bere si mici. Mofturi urbane.


Altora le place. Valea este frumoasa, natura este... naturala, plimbarea este inedita, berea... la ce foloseste? Daca te straduiesti sa nu vezi cioturile si rumegusul de pe marginea râului si sa nu stii ca versantii vaii sunt sistematic jumuliti de arbori totul este perfect. Tot ce-ti doresti pentru o zi de neuitat.






Joi, 24.07.2008, pe Valea Vaserului a plouat. Deoarece îi fusese rarita padurea muntele a lepadat surplusul de apa. Pe vale. Râul s-a umflat, a înhatat cioturile si rumegusul de pe maluri si l-a pornit catre vale. A dat si peste calea ferata. Mecanicii care însoteau trenuletul pe drumul de întoarcere catre Viseu au fost nevoiti sa-si utilizeze abilitatile pentru a duce garnitura cu bine pâna jos. Nu era prima data, mereu au parte de tot felul de probleme cu vechiturile acelea. Nu se sperie ei asa de usor. Trag o înghititura din sticla cu "sucul de pruna", coboara din tren si pun osul la treaba. S-au descurcat si de aceasta data.



Vineri ploaia nu s-a oprit. Nici râul.

Sâmbata... vin turistii. O suta noua zeci si doua de suflete dornice sa se plimbe cu trenuletul. Cum sa-i refuzi? Cum sa le spui ca râul s-a umflat si drumul nu e sigur? Cum sa nu le iei banii pe bilete când ei insista sa ti-i dea? Îi sui în tren si hai cu ei la deal. La vale... se descurca mecanicii, mai este "suc de pruna" în sticla.

De data aceasta "sucul de pruna" n-a mai ajutat.




PS: Ploile umfla apele si-n Bucovina. Un oarecare Gheorghe Flutur a fost pe-acolo sef de paduri. Dupa care s-a cocotat cu sefie cu tot la Minister. A avut timp (si pricepere) sa-si faca "front de lucru". Acum apare pe la televiziuni în calitate de salvator. Ironia sortii? Nicidecum.

Re-editare: imaginea cu tarifele plimbarii (sa mai pun înca un i ?) cu trenul pe Valea Vaserului este din vara trecuta. Între timp am aflat ca anul acesta pretul a crescut de la 30 la 40 de lei. A crescut pretul, creste si apa.

Conventia neconventionala a Carpatilor

Prima data am auzit de "Conventia Carpatica" acum vreo doi ani. Cehia, Ungaria, Slovacia si Ucraina aderasera deja, Polonia si România nu erau foarte lamurite la ce foloseste. Partea proasta era ca fara cele doua state Conventia nu mai era Carpatica si se cam alegea praful de tot proiectul. Pâna la urma au cedat si cele doua Carpatine mai încapatânate, ba aflu acum ca a mai venit si Serbia sa împlineasca echipa.

Zilele acestea Conventia Carpatica a pus de-o conferinta. La Bucuresti, la Hilton (Athenee Palace, în varianta uzuala). Ca doar nu prin Carpati unde vremea este instabila, e noroi, sa nu mai spun ca exista si riscul sa dea vreo masina peste invitati.

Am aflat si eu, ca tot omul, de prin ziare. Si tot din ziare am aflat si ce, si cum s-a discutat. Comunicatul de pe site-ul Ministerului e lung, lemnos si n-are nici un haz.

Problema arzatoare au fost ursii. Care, în ciuda faptului ca li se tot iau padurile, se înmultesc... ca iepurii. Dupa cum spune si domnul ministru:

"Orasele de la munte se extind haotic, iar industria la fel, ceea ce afecteaza habitatele ursilor, care sunt din ce în ce mai multi."

Adevarul scrie de vreo 6500 de ursi. Cotidianul mai pune de la el o mie.
O mie de ursi nici n-ar fi cine stie ce, daca iese modificarea legii vânatorii scapam rapid de ei.

Pentru ceilalti Conferinta a hotarât ca ar fi bine sa înceapa sa migreze.
Cum convingi ursul sa migreze? Îi faci "traseu" si se va duce singur. Ca ursul migrator.
Presupun ca "traseul" va fi un fel de autostrada suspendata (una noua!) cu plecarea din Brasov. Know-how - la Primaria Bucuresti.

Mie mi s-a parut revoltatoare atitudinea turistilor. Ce fel de oameni sunt, domnule, aceia care distrug cuiburile bietilor ursi? Dupa ce ca îi obligam sa migreze, îi punem sa zboare în tarile calde, nici cuiburile nu li le mai lasam. Ecologisti, la arme! Salvati cuiburile ursilor!

PS: imaginea de la început e putin cam neclara exclusiv din vina fotografului; nu eram foarte sigur ca ursul plecase din cuib.

Motor puternic si tabla groasa

Când apuca de se-ncinge asfaltul salvarea este doar în natura. Sa fugi, sa te-ascunzi, pe sub pietre, prin ierburi.

Muntele, fosnetul padurii, florile, iarba verde, aerul proaspat, linistea accentuata de ciripitul pasarelelor... ce ti-ai putea dori mai mult? Dar daca ai...

Ghinionul de a da peste "sportivi"? O anumita categorie de "sportivi", cei care nu se multumesc cu niste santuri mocirloase de pe vreun maidan de la marginea orasului. Au si ei dreptul la aer proaspat, la iarba verde, la liniste si... pasarele. Cam în felul acesta:

***

***

Scaparea? Adânc în padure. Sau, poate, în nori.

Imaginile de mai sus sunt din luna trecuta, culese de pe undeva de prin Carpatii Meridionali.

Imaginile urmatoare sunt mult mai proaspete, din 17.06.2008. Surprinse în Parcul National Muntii Rodnei, prin aceleasi locuri despre care am mai scris aici. Dupa cum se poate observa, cam geme tara de "sportivi".

***

Din fericire înca nu au ajuns peste tot:

Ce ar mai fi de spus? Ca Muntele este mare dar nu infinit?

*** Ai citit? *** Îti pasa? *** Transmite mai departe! ***

Nota: multumirile pentru imaginile din Muntii Rodnei merg astazi catre acelasi Petru Goja.

Cu parcul prin Europa (cu mici, cu bere, cu cai putere)

Despre soarta trista a lacului din care izvoraste Bistrita Aurie am mai scris aici. Lacul se afla într-un Parc. Al doilea în ordinea data de lista-pomelnic: Parcul National Muntii Rodnei.

Ce-ati spune daca ati vedea în mijlocul Cismigiului (sau oricare alt parc urban, de oriunde) un 4x4 pus exact în mijlocul unui rond de flori si alaturi de el un individ privindu-si pofticios sticla cu bere în timp ce pe gratarul încins sfârâie si fumega micii?
Imposibil, veti spune. Acolo este parc, e un gard, e un paznic, sunt "sapte ani de-acasa" (???). Nu este permis asa ceva!

Daca acolo nu este permis, de ce ar fi permis în Parcuri? Pentru ca nu e gard? Pentru ca Parcul este mai întins decât poate sa zareasca privirea unui paznic? Sau poate anii aceia "sapte" s-au pierdut sub rotile masinii?

Imaginile de mai jos sunt proaspete: 8 Iunie 2008.
Locul: în Muntii Rodnei, pe malul Taului Stiol, zona protejata, patrimoniu UNESCO, Parc National, loc unde se intra cu pasul, cu sufletul si, eventual, cu aparatul de fotografiat. Si ce daca?

*** *** ***

*** *** ***

Povestile de felul acesta ar trebui sa aiba si sfârsit. Muntele este mare dar nu infinit!

*** Ai citit? *** Îti pasa? *** Transmite mai departe! ***

Nota: multumirile pentru imagini merg astazi catre Cristina Griga dar si catre Petru Goja, cel care nu le-a ascuns, ci le-a aratat si altora!

Cu parcul în catarea pustii (prin Europa)

Astazi este Ziua Mediului. Mediul, dupa cum îi spune si numele, este undeva la mijloc.
De Ziua Mediului ni se cere sa stingem lumina. Caci, nu-i asa, daca stingem lumina avem mai multe sanse sa vedem mai bine.

Legea 407 din 2006 se mai numeste si "Legea vânatorii si a protectiei fondului cinegetic". Si se refera la acea activitate "sportiva" în care unul dintre cei implicati are pusca iar celalalt are datoria sa se lase împuscat. Clar si legalizat.

La vremea când a fost adoptata aceasta Lege, o buna parte dintre "sportivi" erau plecati pe "terenul de sport". În lipsa lor Legea a inclus si interdictia de a se practica vânatoarea în perimetrul Parcurilor. Interdictie nedreapta, dureros restrictiva (sic!) si pagubitoare (pentru unii!). Prea multe Parcuri, prea lunga bataia pustii!

Daca Legea este proasta atunci ea trebuie corectata. Zis si facut. Asa a aparut propunerea legislativa înregistrata la Senatul României cu numarul L726/2007. Propunerea modifica Legea 407, modificarea esentiala urmarita fiind eliminarea restrictiei practicarii vânatorii în Parcuri.
Discutata, aprobata, semnata, parafata, trimisa Presedintelui spre promulgare.

Presedintele, fiind el mai degraba obisnuit cu pescuitul decât cu vânatoarea, o respinge. E drept, nu doar din motive de pescuit. La poarta resedintei din Cotroceni tocmai sunau adunarea o gasca de "sedentari", nepracticanti de "sporturi" dar iubitori de plimbari ne-împuscate prin Parcuri.

Vânatorii nu cedeaza. Mai exista o propunere de modificare, alta decât cea amintita mai sus.
La Camera deputatilor, de aceasta data. A doua propunere este rapid completata cu paragraful dorit de vânatori si trimisa spre acelasi Presedinte cu speranta ca smecheria va trece neobservata. Bine consiliat, Presedintele sesizeaza smecheria si respinge si aceasta noua încercare.

Vânatoarea este însa o pasiune puternica, cu radacini bine înfipte în negurile istoriei (unii ii spun "atavism", oameni rai si neîntelegatori!). Pasiunea nu poate fi abandonata atât de usor. Vânatorii sunt niste adevarati luptatori.
Zilele trecute, undeva între Ziua parcurilor si Ziua mediului, mai precis în 3 Iunie, Senatul hotaraste sa retrimita Presedintelui aceeasi propunere de modificare. De data aceasta Presedintele nu o mai poate respinge, o alta Lege îl obliga sa o aprobe.

Detalii: la Senat (se completeaza câmpul de cautare cu "L276" si "2007").
Petitia "sedentarilor": aici.

Povestea nu s-a terminat. Mai exista si o scrisoare înmânata unui europarlamentar, domnului David Dragos Florin, scrisoare destinata Parlamentului Europei prin care i se cere acestui for sa intervina.

Sunt vânatori si prin Parlamentul Europei, mai sunt înca Parcuri în România. Pentru cât timp? Vom vedea.

PS: Top-modelul din imagine îsi avea resedinta prin padurile Raraului. Pe-acolo mi s-a oferit onoarea sa-l zaresc. Sper ca de-atunci si pâna acum sa nu fi avut ghinionul sa fi întâlnit vreun "sportiv".

*** Ai citit? *** Îti pasa? *** Transmite mai departe! ***

Cu parcul prin Europa (continuare)

Nota: toate imaginile incluse îi apartin lui Petru Lucian Goja caruia tin sa-i multumesc pentru acordul dat spre a le folosi!

Am început povestea aici si nu-mi imaginam ca o voi continua atât de curând. Nu pentru ca nu ar mai fi fost nimic de spus.

Aminteam cu acea ocazie de respect pentru Parcuri. Greseala. Cum poti avea respect pentru ceva ce nu cunosti? Caci multi sunt cei ce n-au habar (e într-un fel asemanator cu ceea ce se-ntâmpla la alegeri!) în timp ce prea putini sunt cei ce dau semne cum ca le-ar pasa. Si ar mai fi si unii pe care îi cam încurca aceste Parcuri.

O vorba, care se dovedeste a fi doar vorba, spune cum ca românul (?) e frate bun cu codrul. Nu spune vorba si cine este românul (?) acela, sa-l stim si noi. Si nici unde a plecat. Si nici de ce l-a lasat în locul lui pe cel ce-si taie fratele si-l vinde apoi pe-un pumn de arginti.

În lista de Parcuri însirata data trecuta, pe prima pozitie era Parcul Natural Muntii Maramuresului. De-acolo sunt imaginile prezentate azi. Mai exact dintr-o zona cu locuri cu nume ca-n basme: Capu Grosilor, Holovaciu, Nedaia. Si tot ca-n basme, pe-acolo a trecut... balaurul.

*** *** ***

Basmul actualizat are si personaje.
O mâna de oameni apara Parcul. Putini. Si fara mari puteri.
Balaurul are, ca de obicei, mai multe capete. Unele pe la primarii, altele pe la proprietarii de paduri. Dintre cele care stau la lumina. Mai sunt si alte capete, ascunse. Pe unde s-au ascuns, se sperie si gândul.

*** *** ***

Mai exista si o institutie de control ("teritoriala" si de "regim silvic si vânatoare", asa se cheama ea). Mare, tare, cu legea la cingatoare. Dar ce te faci când ai inspectori sensibili care se supara foarte atunci când sunt solicitati? Si îsi varsa supararea exact în capul celui care, imprudent, i-a deranjat.

*** *** ***

Ca sa nu existe dubii, imaginile prezentate sunt cât se poate de recente. Din 1 Iunie 2008. Ca de obicei, ele sunt doar o reflectare palida a realitatii. Mai mult decât atât, doar a unei mici parti din ea.

Povestile de felul acesta ar trebui sa aiba si sfârsit. Muntele este mare dar nu infinit!

*** Ai citit? *** Îti pasa? *** Transmite mai departe! ***

Logo

Imaginea Google de astazi ascunde o poveste.

În 1953, pe 29 Mai, doi oameni paseau pe Muntele cel mai înalt.

Oamenii: neo-zeelandezul Edmund Hillary si nepalezul Tenzing Norgay.

Muntele: Everest sau Chomolungma (în Tibet) sau Sagarmatha (în Nepal).

Despre Munte, astazi: Wikipedia - Mount Everest, Everest News, Mount Everest by climbers

Pentru muritorii de rând, un surogat: lumea vazuta de sus.

Cu parcul prin Europa

Sâmbata 24 Mai 2008 - Ziua europeana a Parcurilor

Nu, nu este vorba de cele trei tufisuri din spatele bodegii de la capatul strazii. Este vorba despre Parcuri.

Exista în România o retea nationala de Parcuri.
Ceea ce nu exista înca este reteaua nationala a respectului pentru Parcuri.

Dar chestia aceasta din urma cam trece în zona de "social network" si este o treaba mult prea serioasa pentru a-si gasi locul pe-un amarât de blog.

Asadar s-o luam pe lânga contur:

• Parcul Natural Muntii Maramuresului,
• Parcul National Muntii Rodnei,
• Parcul National Calimani,
• Parcul Natural Vânatori-Neamt,
• Parcul National Ceahlau,
• Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas,
• Parcul Natural Putna Vrancea,
• Parcul Natural Bucegi,
• Parcul National Piatra Craiului (perla coroanei!),
• Parcul National Cozia,
• Parcul National Buila Vânturarita,
• Parcul National Defileul Jiului,
• Parcul Natural Gradistea Muncelului - Cioclovina,
• Parcul National Retezat,
• Parcul National Domogled-Valea Cernei,
• Parcul National Semenic - Cheile Carasului,
• Parcul National Cheile Nerei - Beusnita,
• Parcul Natural Portile de Fier,
• Parcul Natural Apuseni,
• Parcul Natural Lunca Muresului,
• Parcul Natural Comana,
• Parcul Natural Balta mica a Brailei,
• Parcul National Muntii Macinului

Plimbare placuta prin Parc!

Informatii bancare

Cica niste austrieci, investitori se numesc ei, au luat bani cu împrumut si au ridicat niste fabrici prin judetul Suceava. Le-au ridicat, le-au coborât, nu asta conteaza acum. Când a fost sa dea banii înapoi, si-au facut ei socotelile si au ajuns la concluzia ca fabricile acelea nu au suficienta materie prima. Pe cale de consecinta, nici bani.

Drept urmare, banca de unde au luat creditul, nu orice banca, Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare, s-a gândit ce s-a gândit si a hotarât sa le dea o mâna (sau un picior, depinde din ce parte privesti) de ajutor. Asa zic unii pe aici.

Deocamdata situatia e putin în ceturile nordului de tara. BERD a fost deja întrebata de sanatate si înca nu a raspuns oficial. BERD e mare si nu stie stânga ce face dreapta. Sunt necesare unele investigatii interne suplimentare.

Mie mi-a atras atentia metoda. Este de tinut minte.
Mâine fac si eu un credit la banca. Nu-mi fac griji pentru ca nu pot plati. Vine banca la sefu' si-l pune la zid sa-mi mareasca salariul. Trai pe vatrai!

Între timp au mai aflat si altii. De-un exemplu Gândul cel proaspat decapitat.

Alooo, Bucurenci, Mihaiu, ecologistii din (cu) frunte, desteptarea!
Voi ce faceti, n-ati aflat ca iar vor sa defriseze unii prin Piatra Craiului?

Adaugare ulterioara:

Stiu ca informatia de mai jos nu este în "trend"-ul "industriei". Cu toate acestea revin în ideea ca s-ar putea sa existe si acel unul la un milion (estimare optimista) caruia sa-i foloseasca.
Toata tarasenia amintita în textul de mai sus porneste de la un raport finantat de BERD, finantare nerambursabila, si realizat de o entitate numita "Austroprojekt Agency for Technical Cooperation Ltd". Studiul este intitulat "Forestry and Forest Industry in Romania - Wood Sector Study" si a fost finalizat în Decembrie 2007. Paginile nascute de entitatea amintita mai sus se plaseaza sub protectia a doua palarii reprezentate prin sigle. Una este a BERD, cealalta este a Ministerului Agriculturii din, ati ghicit!, tara de care apartine si judetul Suceava.

La Piatra Craiului, care este

Haida si noi la Piatra Craiului, daca Bucurenci a fost la Piatra Craiului, Antena saispe nu poate si ea sa se mearga la Piatra Craiului?
Caci si la Antena e ecologisti din aia care merge si iubeste natura.

Natura unde este parc, adica e Parc Natural, care este. Mai e la unii si Parc National, dar acolo parcul este de la natiunea si de natiune o sa dam la Jurnalul nationale care tot de la noi de la trustu' este.

Parc natural, parc national, complicata treaba. Dar, daca nici noi nu stim prea bine cum sta treaba cu parcurile astea, prostu' care e cu ochii pe noi n-o sa se prinda nici atit. Bag-o asa!

Mai incurcata e aia cu conservarea, daca astia au pus pe-acolo conservanti? Bai, Lulu, unde e conservantii aia? Ca noi n-am tinut minte decit ca ne-ai zis ca "la Poiana Vladusca" e drum care duce la Piatra Craiului. La toata Piatra Craiului, nu la cinspe mii de hectare, unul cite unul.

Si legea aia, care acum e cu un hectar, zic unii ca atunci cind s-a facut prapadul de acolo legea era cu trei hectare. Asta a fost cu niste ani in urma, de unde sa stim noi, pe-atunci Antena saispe avea alte treburi, nu ne ardea noua de paduri si nici nu era subiectul la moda. Acum e fierul cald, ce naiba, ne ia Bucurenci caimacul!

Ce zice prostu' ala? Ca legea spune ca trebuie sa plantezi padurea la loc? Sa-l vedem noi pe ala care se baga prin noroaie sa puna copaci acolo. Las-o, domnule, asa cum e acum, telenovela cu drujbe si autori necunoscuti. Da-o-n... padure de lege!

Avem si noi subiect, mai bem o bere la Bran, e super acolo, e si vampiri, ne facem si ecologisti cu ocazia asta. Basca prima de la sefu' ca i-am mutat opinia publica din curte!
Din care curte? Curtea lu' trustu', care este!

Completare: Jurnalul nationale prinde si el subiectul, din mers. Intr-o oarecare masura, cu ceva mai multa seriozitate. Nu foarte multa, ce este prea mult strica. Ca sa nu faca nota aparte, onorabilul Libiu Mateescu, geograf prin vocatie, silvo-ziarist din necesitate, arunca bustenii in "Valea Rucarului". O vale admirabila, sublima, putem zice (si noi precum, cindva, Maestrul).

PS:

E bine ca se incearca aducerea in discutie a subiectelor legate de distrugerea padurilor, e rau ca se face acest lucru fara o minima documentare, fara profesionalism, superficial, cu tenta de senzational. Imaginea asociata acestui text este din Poiana Vladusca. De acum trei ani (septembrie 2004). Intre timp, in Piatra Craiului, situatia s-a mai schimbat. Se taie insa la fel de barbar in alte zone ale tarii. Mai greu de ajuns acolo fara sa iti murdaresti pantofii. "Defrisarile din Piatra Craiului" au devenit o moda, in timp ce taierile de padure din restul tarii se desfasoara fara a fi deranjate de "incisiva" noastra mass-media. Cind se taia in Piatra Craiului (trei-patru-cinci ani in urma) semnalele de alarma trase de diverse persoane (inclusiv subsemnatul) au fost in totalitate ignorate de vajnica noastra media. Presa scrisa si cea audio-vizuala. Alta era moda de atunci. Conservarea padurilor nu este insa o moda. Este o necesitate.

Fiat justitia?

Despre justitie si o lume care se incapatineaza sa nu piara.

In imaginile insotitoare se poate vedea un lac glaciar. Situat in Parcul national Muntii Rodnei. Intr-o zona protejata inclusa si in patrimoniul UNESCO. Sa ne cunoastem tara!
Lacul este cunoscut sub numele Taul Stiol. Prin alte locuri i se mai spune si Iezerul Izvorul Bistritei Aurii. Doua denumiri, aceeasi minune plasmuita de Natura. Ignorata de unii (multi), cunoscuta de altii (putini).

In toamna anului 2002, un oarecare Gavrila, pe atunci primar in orasul Borsa, oras aflat in vecinatatea Muntilor Rodnei, a fost strafulgerat de o idee si-o pofta. Lacul glaciar ar trebui "valorificat".

Dupa valoarea si pregatirea domniei sale, pofta ce-a poftit-o a fost sa-si instaleze gratarul pentru mici pe malul lacului in timp ce berea se va raci cufundata in apele limpezi.

Si-a incropit pe loc o poveste cu o aductiune de apa pentru o pirtie de schi aflata peste alte vai si munti, a pus pe hirtie planul a treizeci de parcele pentru "casute de vacanta" si s-a pus rapid pe treaba.

Pentru ca mersul pe jos nu se potrivea cu statutul sau de primar si om politic, Gavrila a trimis intii buldozerele sa-i croiasca drum de masina pina linga lac. Si buldozerele au scurmat harnic fragila pajiste alpina. Urmele se mai vad inca si mai sint folosite si astazi de "iubitorii de natura" prevazuti cu cite patru roti.

Accesul cu masina fiind astfel rezolvat, intreprinzatorul Gavrila a constatat ca apa din lac ar fi prea putina si ca lacul ar fi cam prea mic.

Oamenilor mari le sint pe plac doar realizarile mari. Si lacurile mari. Avind buldozerele deja urcate pe munte, ctitorul de scurmaturi le-a pus sa inalte si un dig care sa adune mai multa apa in lac.

Daca, furati de dinamismul succesiunii intimplarilor, ati uitat cumva, va reamintesc ca este vorba de un Parc National, de o arie protejata, de un monument UNESCO, de un cetatean dintr-o tara care se considera parte din cultura si civilizatia europeana, dintr-o aceeasi tara in care exista legi, institutii, oameni care ar trebui sa vegheze si sa impiedice vandalii, fie ei si primari inregimentati politic si motivati de diverse interese obscure, sa distruga valorile patrimoniului national (si, in cazul de fata, mai mult decit doar national)

Forfota buldozerelor nu a ramas neobservata. Nu de vreo Agentie de mediu, Garda de mediu, Minister al mediului, Comisie a monumentelor naturii de pe linga Academie sau asociatie de salvat mediul cu reflectoare, surle si trimbite acceptate de cine trebuie sa accepte.

Citiva umblatori de placere pe munti au fost indignati (raniti, chiar) de prezenta distructiva a buldozerelor si au strigat. Catre institutiile autohtone, mergind pina la presedintele tarii. Ba, culmea obrazniciei, s-au dus si mai departe si au cerut ajutorul comisarilor europeni. Din 2002 si pina astazi... povestea e lunga.
Mai cititi cite ceva si de aici.

***

Astazi Gavrila nu mai este primar. E doar consilier. Amenda de 20 de milioane de lei vechi (din 2002) a fost platita din fondurile Primariei Borsa, adica din impozitele incasate de la localnici.

Dosarul penal a fost "pe rol" pina acum citeva zile. Cind justitia româna a dat nastere la o "comunicare a Parchetului de pe linga Tribunalul Maramures referitoare la Dosarul 248/P/2004" si la o rezolutie "emisa la 23 octombrie 2007 privind pe invinuitul Grec Gavrila". Gavrila, fostul primar, actual consilier, cel cu buldozerul.

Citat din "dispozitii finale":

1. Scoaterea de sub urmarirea penala lui Grec Gavrila pentru infractiunea prevazuta de art. 217 alin. 1,2 Cod penal.

2. Neinceperea urmaririi penale fata de numitul Grec Gavrila pentru infractiunea prevazuta de art. 219 alin 3 Cod penal.

3. Cheltuielile de urmarire penala in suma de 100 lei ramin in sarcina statului.

Altfel spus, mai lasati-ne in pace cu lacul vostru, noi vrem sa bem o bere cu prietenul Gavrila. Si-o vom raci in lac, doar n-o sa piara lumea!

(detalii ale finalului povestii au aparut si aici)