RSS:     

luni, 28 iulie 2008

Cu parcul prin Europa (cu fauna cu tot)



Revin la povestile cu Parcuri pentru ca tocmai m-am întors dintr-un Parc. Si nu orice fel de Parc. Parcul parcurilor, regele (sau regina) parcurilor, Parcul National Piatra Craiului.
De prin acele locuri este povestea de astazi.




Vremea ploioasa. Daca stii sa-l privesti, Muntele e frumos si pe ploaie.

Ca sa nu ma împotmolesc precum trenul pe Vaser am cautat o iesire uscata, cu drum fara apa. Ce poate fi mai fara apa decât o vale seaca? Valea Seaca sa fie.

Animalul fioros din imaginea de început nu se-ntâlneste si pe Valea Seaca. Nu în aceasta perioada din an. Sunt alte animale acolo.
Spre ghinionul meu am avut din plin ocazia sa le admir.




Întâi le-am vazut urmele si le-am auzit mugetele. Si am simtit senzatia de nesiguranta pe care nu ar fi trebuit s-o simt într-un Parc. În scurt timp m-au ajuns si m-au depasit. Am scapat cu viata. Am reusit sa pozez doua exemplare dintr-o haita de sase. Nu aveau numar, nu aveau indicative, nu aveau ce cauta pe-acolo. Asa cred eu.





Am rasuflat usurat si-am purces mai departe. Vântul a avut grija sa împrastie mirosul neplacut.

Acolo unde valea se largeste... surpriza: doua dihanii adormite (din aceeasi mare familie cu haita de care scapasem) anuntau turma prin care-aveam sa trec putin mai jos. De data acesta le-am gasit numerele si, gândind ca o folosi la ceva, le-am luat ca amintire. În poza, asa cum se iau amintirile într-un Parc.




De-aici încolo cromatica s-ambogatit subit. O bio-diversitate de culori se profila pe verdele intens al padurii. N-am rezistat ispitei si-am mai facut niste poze.

***



Priveliste frumoasa, vreme pe masura.

Singurul inconvenient a fost ca în loc sa ma uit dupa fragi a trebuit sa fiu cu ochii în patru pentru ca sa nu cumva sa fiu strivit de circulatia intensa de pe drum. Am mai cules doar niste numere, dar nici acestea nu stiu la ce-mi vor folosi.


Dupa placa ruginita pe care scrie "Circulatia publica interzisa", acolo unde pe vremuri un neatent se putea împiedica de o bariera metalica, am pus aparatul de fotografiat în rucsac. Mi-a fost teama sa nu i se-ndoaie lentila. Panourile si semnele de Parc le cunoasteam prea bine.

Nota: imaginile de pe Valea Seaca a Pietrelor sunt luate ieri, 27.07.2008, ora (cu aproximatie) 14.


Adaugare ulterioara:

Am sa-mi permit sa reproduc si aici raspunsul primit dupa toate cele de mai sus. El suna cam asa:

"Administratia parcului multumeste pentru ajutorul acordat în sesizarea unor astfel de fapte. Atât sâmbata cât si duminica cei doi rangeri din Arges au fost în zona. Din pacate nu au avut sprijinul organelor de politie de la Postul de Politie Dâmbovicioara (care ar fi trebuit sa-i însoteasca conform Graficului de Patrulare nr. 358/23.05.2008).
... Rangerii au încercat sa-i scoata din zona situata în amonte de bariera. Dupa mai multe discutii în contradictoriu cu acestia, tinând cont ca respectivii cetateni se aflau sub influenta alcoolului, le-au notat numerele de înmatriculare de la masini si au plecat.
Urmeaza ca pâna mâine, cu ajutorul organelor competente, sa-i identificam pe proprietari si sa le întocmim Procese verbale de contraventie la OUG nr. 195/2005.
Bogdan Costescu, sef serviciu paza si turism, administratia Parcului National Piatra Craiului"

La rândul meu le multumesc reprezentantilor administratiei Parcului pentru promptitudine!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mare dreptate ai. Dar nu este nimeni interesat sa puna ordine in aceasta tara.Ne batem cu morile de vant.

Anonim spunea...

Care este mai rau?
Cei cu autoturisme, cu numere de inmatriculare pe care le-ai fotografiat foarte bine, sau cei cu ATV-urile si motocicletele de teren, care nu au de loc placute de idetificare?
Si ce se poate face pt a mai reduce riscul intalnirii cu astfel de "fiare"?

Cr.