Vagonul cu business
Va mai amintiti de sfirsitul verii cind trenurile faceau noua ore de la Marea Neagra pina la Bucuresti. Mai marii cailor ferate au zis atunci ca vor scoate suplimentele de viteza din pretul biletelor. N-au scos suplimentele, au scos trenurile. N-are a face, important e ca au scos ceva.
Cele de mai sus au devenit deja istorie. Ministrul inaugurarii transporturilor autohtone ne spune astazi ca vom calatori cu trenuri de mare viteza. Intre Bucuresti si Budapesta. Spre Marea Neagra... ramine cum am stabilit.
Este bine si asa. Daca exista tren de mare viteza intre Londra si Paris, de ce n-ar fi si intre Bucuresti si Budapesta? Ar mai fi de stabilit doar unde se va amplasa Canalul Minecii.
Pina se vor hotari comisiile competente, CFR-ul lucreaza. Pentru inceput lucreaza la vagoane. Vagoane business cum n-ati mai vazut. Detaliile se gasesc in ziar.
Ceea ce nu va spune articolul este ca aceste vagoane se vor amplasa in fata locomotivei. In acest fel cei care le vor folosi, nu numai ca se vor bucura de afisarea digitala exterioara, dar vor putea ajunge primii la destinatie. Destul de aproape de... o mare viteza.
Ar mai fi de spus doar ca vestile bune le atrag dupa ele pe cele din contra. Caci, iata, in timp ce unii se straduiesc, oamenii rai fura componentele pichetelor de distributie. Cu scopul de a le duce, unde credeti?, la fier vechi.
Ce fel de componente fura... gasim daca sapam putin in jurul ineditului context subliminal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu