Monetizarea votului
Cotidianul este un ziar cu poze. Asa trebuie sa fie un ziar adevarat, cu poze, sa poata fi citit si de cel care nu stie sa citeasca.
În editia de astazi este un articol însotit de o harta a României pe care sunt puse mai multe capete. Capetele balaurului retezate de vreun Fat Frumos? Nici vorba.
În jurul Bucurestiului, acolo unde ma doare pe mine, saliveaza patru personaje. Despre doua dintre ele am mai amintit pe aici. Un altul, cu postament rosu si ochelari de intelectual, ma face sa ma întreb daca prezenta sa acolo este un pont sau o poanta. Si în vârful degetelor de la picioare, daca as sta, si tot as lua-o drept gluma.
Gluma ca gluma, dar în articol e vorba si de niste bani. Un consultant consultabil zice: "Dupa parerea mea, campania pentru Primaria Bucurestiului ar urma sa coste undeva între 500.000 si un milion si jumatate de euro." Interesant.
Ca orice blogger care se respecta ma bate imediat gândul sa "monetizez" putin. (exceptional cuvânt!). Sa vedem ce iese.
Sunt în Bucuresti un milion si jumatate de persoane cu drept de vot? Sa zicem ca sunt.
(În faza aceasta ma intereseaza mai putin corectitudinea cifrelor si mai mult algoritmul de calcul. Daca se dovedeste ca merita voi folosi ulterior si un set exact de date.)
Dintre acestia se mai pot elimina:
- 10% care voteaza fara sa-i intereseze pe cine-au votat;
- 10% care voteaza dintr-o indestructibila convingere, adesea mostenita;
- 10% care voteaza din ce-au înteles ei de la televizor (suna mai bine decât "ca prostii");
- 10% care voteaza dupa cum le-a dat dispozitie seful;
- 10% care nu voteaza fiind în Spania la cules de stevie;
- 10% care nu mai pot vota dar voteaza automat cu cine trebuie.
Am ajuns la 60%, ma opresc. Deoarece am inventat procentele si nu am garantia corectitudinii lor, fac o reducere si consider 50% din totalul alegatorilor ca fiind aceia care nu merita nici un ban.
Un milion si jumatate de euro împartiti la 50% dintr-un milion si jumatate de alegatori fac doi euro de caciula. Cam putin. Foarte putin.
Sa-mi fie cu iertare, dar pentru doi euro nu-mi dau eu bunatate de vot valabil patru ani.
Ceausescu oferea 100 de lei pe loc, va mai amintiti? ("Alo, tovarasi, stati linistiti la locurile voastre!") Si-acum, fiind eu cetatean european, sa vii tu cu doi euro în patru ani?
Ce zgârie-brânza!
În editia de astazi este un articol însotit de o harta a României pe care sunt puse mai multe capete. Capetele balaurului retezate de vreun Fat Frumos? Nici vorba.
În jurul Bucurestiului, acolo unde ma doare pe mine, saliveaza patru personaje. Despre doua dintre ele am mai amintit pe aici. Un altul, cu postament rosu si ochelari de intelectual, ma face sa ma întreb daca prezenta sa acolo este un pont sau o poanta. Si în vârful degetelor de la picioare, daca as sta, si tot as lua-o drept gluma.
Gluma ca gluma, dar în articol e vorba si de niste bani. Un consultant consultabil zice: "Dupa parerea mea, campania pentru Primaria Bucurestiului ar urma sa coste undeva între 500.000 si un milion si jumatate de euro." Interesant.
Ca orice blogger care se respecta ma bate imediat gândul sa "monetizez" putin. (exceptional cuvânt!). Sa vedem ce iese.
Sunt în Bucuresti un milion si jumatate de persoane cu drept de vot? Sa zicem ca sunt.
(În faza aceasta ma intereseaza mai putin corectitudinea cifrelor si mai mult algoritmul de calcul. Daca se dovedeste ca merita voi folosi ulterior si un set exact de date.)
Dintre acestia se mai pot elimina:
- 10% care voteaza fara sa-i intereseze pe cine-au votat;
- 10% care voteaza dintr-o indestructibila convingere, adesea mostenita;
- 10% care voteaza din ce-au înteles ei de la televizor (suna mai bine decât "ca prostii");
- 10% care voteaza dupa cum le-a dat dispozitie seful;
- 10% care nu voteaza fiind în Spania la cules de stevie;
- 10% care nu mai pot vota dar voteaza automat cu cine trebuie.
Am ajuns la 60%, ma opresc. Deoarece am inventat procentele si nu am garantia corectitudinii lor, fac o reducere si consider 50% din totalul alegatorilor ca fiind aceia care nu merita nici un ban.
Un milion si jumatate de euro împartiti la 50% dintr-un milion si jumatate de alegatori fac doi euro de caciula. Cam putin. Foarte putin.
Sa-mi fie cu iertare, dar pentru doi euro nu-mi dau eu bunatate de vot valabil patru ani.
Ceausescu oferea 100 de lei pe loc, va mai amintiti? ("Alo, tovarasi, stati linistiti la locurile voastre!") Si-acum, fiind eu cetatean european, sa vii tu cu doi euro în patru ani?
Ce zgârie-brânza!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu