Traiasca Dumnezeu!

Titlul mai... neobisnuit l-am vazut demult, prin 1990, sub forma unei inscriptii aflata pe un zid din centrul Bucurestiului, undeva in apropierea pietei care pe atunci se numea "a cosmonautilor". "Artistul urban" (cum i s-ar spune astazi), prea plin de entuziasmul momentului de deces al unei epoci, nastea o subtila si ironica prevestire.

Asist in fiecare an la pervertirea sensurilor marilor sarbatori ale lumii crestine. Spiritul se transforma in comert, participarea devine "socializare" sau obligatie, serviciul religios, slujba, capata forma unei monotone formalitati. Sacrul a fost inlocuit cu ghirlande luminoase bagate in priza, becuri sclipitoare cu halogen, statii de amplificare, stingatoare de incendiu si alte accesorii necesare si obligatorii unor adunari cu multi participanti.
Multimea credinciosilor 2.0 seamana din ce in ce mai mult cu cohortele de "oameni ai muncii" defilind triumfal si "fericiti" cu ocazia vreunui "1 Mai muncitoresc". Doar ora de desfasurare nepotrivita determina lipsa chermezei finale cu nelipsitii mici si bere. Lipsa compensata din plin in zilele care urmeaza.
Mai mult decit atit, pentru cei comozi sau pentru cei care nu se pot deplasa a aparut sacerdotul cu ecran si telecomanda. Televizorul este noul mijlocitor in relatia cu Divinitatea. Televizorul si televiziunile.
Si pentru ca televiziunile se masoara in termeni de audienta, avem acum si rezultatele. Eu le-am aflat de aici. Mai lipsesc doar "creatiile" publicitare plasate intre sunetele de clopote:
"Detergentul nostru spala eficient rufele si pacatele. Adevarat s-a albit!"