Licht, mehr licht!
A zis un neamţ, odată. Pe când trăgea să moară. Pe vremea aceea se căuta lumina.
Asta a fost demult. Astăzi este nevoie de întuneric. Aşa că faceţi bine şi stingeţi lumina. La ora opt şi jumătate. Salvăm Pământul mai cu spor pe întuneric.
Dacă vreţi să-l salvaţi în cadru festiv mergeţi în Piaţa Constituîiei unde puteţi să aprindeţi lumânări, să beţi o bere şi să vă delectaţi cu muzică interpretată la polizor. Unplugged.
Comunicatul oficial (şi invitaţia):
Sâmbătă, 28 martie, la 20.30, oameni din toate colţurile lumii vor stinge lumina pentru o oră, pentru a arată că le pasă de schimbările climatice. În România, WWF va celebra Earth Hour în Piaţa Constituţiei, unde, cu ajutorul voluntarilor, vom desena numărul 60, simbolul evenimentului, din lumânări. Trupa Sistem va anima atmosfera cu un concert unplugged, iar cei de la Astroclubul Bucureşti ne vor arăta, prin telescoape, stelele care nu se pot vedea cu ochiul liber.
Vă aşteptăm in Piaţa Constituţiei, pe 28 martie, la 20:30!
Persoanele care doresc să facă parte din "60", sunt aşteptate la eveniment la ora 20.00.
Vă aşteptăm in Piaţa Constituţiei, pe 28 martie, la 20:30!
Persoanele care doresc să facă parte din "60", sunt aşteptate la eveniment la ora 20.00.
(luat de aici)
Eu nu am să particip. Mie îmi place lumina. Nici nu sunt amator de muzică la polizor.
Ideea este însă bună. Când forma de manifestare va ţine cont şi de mine mă voi duce.
Ideea este însă bună. Când forma de manifestare va ţine cont şi de mine mă voi duce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu