Circoteque

"Primul centru de închiriat biciclete din Bucuresti se deschide pe 1 august [...]
Centrul de închirieri biciclete Cicloteque va fi lansat joi, 31 iulie, printr-un mars al bicicletelor prin centrul capitalei [...]
Tricourile purtate si semnate de catre VIP-urile care vor participa la mars vor fi înramate si afisate la centru."

Citatul este luat de aici. Bicicletele... ca bicicletele dar partea cu tricourile înramate mie îmi da fiori. Asa o fi fost si la Paris?

N-am participat la marele eveniment asa ca nu stiu daca pe bicicleta Mihaelei Radulescu era si Pamuk. Am aflat însa ca domnul primar Oprescu a stabilit deja pe unde vor fi viitoarele piste pentru biciclisti de pe viitoarea autostrada suspendata. Sau poate pistele erau cele suspendate? Sau biciclistii? Mai conteaza? Tricou sa aiba!

Initiativa este laudabila, planul bine facut. Dai un ban si te plimbi cu bicicleta. Treaba ta pe unde! Conditiile în care se poate închiria o bicicleta le puteti afla de aici.

Primii care se vor bucura (nici o legatura cu Bucurenci, primarul este cu el!) vor fi turistii. Se stie ca turistii picati printre asfalturile Bucurestiului sunt în asa masura de încântati de noile constructii ale iubitei noastre capitale încât îsi prelungesc imediat sederea în calupuri de cel putin douasprezece luni. Tot douasprezece luni dureaza si valabilitatea legitimatiei de 100 de lei fara de care nu poti închiria biciclete si nici nu le poti parca în standurile special amenajate numai în locurile cautate de turisti. Treaba gândita îndelung, nu întâmplare cum ai fi tentat sa crezi.

Desi nu a fost inclus în planul afacerii, de închirierea bicicletelor se va bucura si Metrorex-ul. Caci amatorul de bicicleta bucurestean din Berceni va dori si el sa se plimbe pe doua roti. Dupa ce va plati legitimatia de membru Cicloteque valabila un an el îsi va lua si abonament pe liniile de metrou. De-acasa pâna la centrul de închiriere si înapoi. Nu este cazul domnului ministru de la Mediu care nu sta în Berceni si circula doar cu automobile "ecologice", nicidecum cu metroul urât mirositor.

Desigur, o sa apara si cusurgii care sa puna în balanta costul unei biciclete personale cu costurile cumulate ale legitimatiei (100 de lei pe an), închirierii (20 de lei pe zi) si abonamentului. Si se vor apuca sa calculeze dupa câte zile de închiriere ajungi sa depasesti pretul unei biciclete noi. Sa nu mai zic de una second-hand. Asa se întâmpla întotdeauna, mereu se gaseste câte unul care sa se opuna progresului.

Mai important este ca initiativa are mari sanse sa se raspândeasca. De la Bucuresti, nu de la Paris.

PS: n-am avut poza cu biciclete autohtone (normal!), drept urmare am pus o imagine de prin Olanda. Tot biciclete si-acolo!

Cu parcul prin Europa (cu fauna cu tot)

Revin la povestile cu Parcuri pentru ca tocmai m-am întors dintr-un Parc. Si nu orice fel de Parc. Parcul parcurilor, regele (sau regina) parcurilor, Parcul National Piatra Craiului.
De prin acele locuri este povestea de astazi.

Vremea ploioasa. Daca stii sa-l privesti, Muntele e frumos si pe ploaie.

Ca sa nu ma împotmolesc precum trenul pe Vaser am cautat o iesire uscata, cu drum fara apa. Ce poate fi mai fara apa decât o vale seaca? Valea Seaca sa fie.

Animalul fioros din imaginea de început nu se-ntâlneste si pe Valea Seaca. Nu în aceasta perioada din an. Sunt alte animale acolo.
Spre ghinionul meu am avut din plin ocazia sa le admir.

Întâi le-am vazut urmele si le-am auzit mugetele. Si am simtit senzatia de nesiguranta pe care nu ar fi trebuit s-o simt într-un Parc. În scurt timp m-au ajuns si m-au depasit. Am scapat cu viata. Am reusit sa pozez doua exemplare dintr-o haita de sase. Nu aveau numar, nu aveau indicative, nu aveau ce cauta pe-acolo. Asa cred eu.

Am rasuflat usurat si-am purces mai departe. Vântul a avut grija sa împrastie mirosul neplacut.

Acolo unde valea se largeste... surpriza: doua dihanii adormite (din aceeasi mare familie cu haita de care scapasem) anuntau turma prin care-aveam sa trec putin mai jos. De data acesta le-am gasit numerele si, gândind ca o folosi la ceva, le-am luat ca amintire. În poza, asa cum se iau amintirile într-un Parc.

De-aici încolo cromatica s-ambogatit subit. O bio-diversitate de culori se profila pe verdele intens al padurii. N-am rezistat ispitei si-am mai facut niste poze.

***

Priveliste frumoasa, vreme pe masura.

Singurul inconvenient a fost ca în loc sa ma uit dupa fragi a trebuit sa fiu cu ochii în patru pentru ca sa nu cumva sa fiu strivit de circulatia intensa de pe drum. Am mai cules doar niste numere, dar nici acestea nu stiu la ce-mi vor folosi.

Dupa placa ruginita pe care scrie "Circulatia publica interzisa", acolo unde pe vremuri un neatent se putea împiedica de o bariera metalica, am pus aparatul de fotografiat în rucsac. Mi-a fost teama sa nu i se-ndoaie lentila. Panourile si semnele de Parc le cunoasteam prea bine.

Nota: imaginile de pe Valea Seaca a Pietrelor sunt luate ieri, 27.07.2008, ora (cu aproximatie) 14.


Adaugare ulterioara:

Am sa-mi permit sa reproduc si aici raspunsul primit dupa toate cele de mai sus. El suna cam asa:

"Administratia parcului multumeste pentru ajutorul acordat în sesizarea unor astfel de fapte. Atât sâmbata cât si duminica cei doi rangeri din Arges au fost în zona. Din pacate nu au avut sprijinul organelor de politie de la Postul de Politie Dâmbovicioara (care ar fi trebuit sa-i însoteasca conform Graficului de Patrulare nr. 358/23.05.2008).
... Rangerii au încercat sa-i scoata din zona situata în amonte de bariera. Dupa mai multe discutii în contradictoriu cu acestia, tinând cont ca respectivii cetateni se aflau sub influenta alcoolului, le-au notat numerele de înmatriculare de la masini si au plecat.
Urmeaza ca pâna mâine, cu ajutorul organelor competente, sa-i identificam pe proprietari si sa le întocmim Procese verbale de contraventie la OUG nr. 195/2005.
Bogdan Costescu, sef serviciu paza si turism, administratia Parcului National Piatra Craiului"

La rândul meu le multumesc reprezentantilor administratiei Parcului pentru promptitudine!

Mocanita subacvatica

Pe Valea Vaserului exista o cale ferata îngusta. Spre deosebire de alte asemenea cai ferate, cea de pe Valea Vaserului înca mai este folosita. Pe ea se transporta bustenii "exploatati" din munte, tot pe ea sunt plimbati turistii amatori de ineditul unei plimbari "mai altfel".
Calea ferata este proprietatea RNP (adica Regia Nationala a Padurilor). O fi RNP proprietarul dar, deoarece RNP nu se pricepe la caile ferate forestiere pe care le detine, de folosit o foloseste R.G. Holz Company. O firma de oameni priceputi. Priceputi la padure dar si la turism.


Trenuletul cu turisti face o singura cursa pe zi. Pleaca dimineata si se întoarce mai spre seara. Merge încet, valea e lunga. Turisti se gasesc; vara, în perioada vacantelor. Vine tot omul de la oras, se minuneaza de vagoanele vechi, tentatia este mare.
Plecarea este plina de entuziasm. Sosirea, pentru unii, e altfel. Mereu se gasesc nemultumiti. Ca le-a intrat funingine în ochi, ca a mai tras o ploaie care nu a fost impresionata de vagonul deschis, ca scaunele de lemn sunt incomode, ca la capat de linie n-au gasit bere si mici. Mofturi urbane.


Altora le place. Valea este frumoasa, natura este... naturala, plimbarea este inedita, berea... la ce foloseste? Daca te straduiesti sa nu vezi cioturile si rumegusul de pe marginea râului si sa nu stii ca versantii vaii sunt sistematic jumuliti de arbori totul este perfect. Tot ce-ti doresti pentru o zi de neuitat.






Joi, 24.07.2008, pe Valea Vaserului a plouat. Deoarece îi fusese rarita padurea muntele a lepadat surplusul de apa. Pe vale. Râul s-a umflat, a înhatat cioturile si rumegusul de pe maluri si l-a pornit catre vale. A dat si peste calea ferata. Mecanicii care însoteau trenuletul pe drumul de întoarcere catre Viseu au fost nevoiti sa-si utilizeze abilitatile pentru a duce garnitura cu bine pâna jos. Nu era prima data, mereu au parte de tot felul de probleme cu vechiturile acelea. Nu se sperie ei asa de usor. Trag o înghititura din sticla cu "sucul de pruna", coboara din tren si pun osul la treaba. S-au descurcat si de aceasta data.



Vineri ploaia nu s-a oprit. Nici râul.

Sâmbata... vin turistii. O suta noua zeci si doua de suflete dornice sa se plimbe cu trenuletul. Cum sa-i refuzi? Cum sa le spui ca râul s-a umflat si drumul nu e sigur? Cum sa nu le iei banii pe bilete când ei insista sa ti-i dea? Îi sui în tren si hai cu ei la deal. La vale... se descurca mecanicii, mai este "suc de pruna" în sticla.

De data aceasta "sucul de pruna" n-a mai ajutat.




PS: Ploile umfla apele si-n Bucovina. Un oarecare Gheorghe Flutur a fost pe-acolo sef de paduri. Dupa care s-a cocotat cu sefie cu tot la Minister. A avut timp (si pricepere) sa-si faca "front de lucru". Acum apare pe la televiziuni în calitate de salvator. Ironia sortii? Nicidecum.

Re-editare: imaginea cu tarifele plimbarii (sa mai pun înca un i ?) cu trenul pe Valea Vaserului este din vara trecuta. Între timp am aflat ca anul acesta pretul a crescut de la 30 la 40 de lei. A crescut pretul, creste si apa.

D'ale blogului

Blogul acesta pare ca si-a luat vacanta înaintea mea.
Ceea ce nu mi se pare tocmai corect.

Îl voi mai chinui putin dupa care ma gândesc sa plec si eu. Macar o luna.

Minunile din Valea Plopului

Am vazut anuntul în mai multe locuri. Pâna la urma i-am gasit si originea: Asociatia PRO VITA pentru nascuti si nenascuti - filiala Bucuresti

Asadar:
O campanie care are ca scop asigurarea grâului necesar pentru pâinea copiilor din taberele de la Valea Screzii si Valea Plopului pe un an întreg. Contabil si exact: 55 de tone a câte 50 - 60 de bani pe kilogram duc la un total de 27500 - 33000 lei noi (sau 7200 - 8600 euro). Se cauta donatori.
"Donatia se poate face prin depunere de numerar la orice oficiu al oricarei banci din Romania, prin ordin de plata sau prin mandat postal. Mentionati pe formularul de depunere cuvantul -grâu-!" Conturile se pot afla de pe site-ul asociatiei.

Noblete, solidaritate, omenie... în Valea Plopului (câteva imagini frumoase aici)

Valea Plopului este un sat din Prahova, pe undeva pe sub Carpatii de curbura. Un sat celebru, în felul sau. Prin 2004 Valea Plopului avea vreo 1500 de locuitori. În 2004 în Valea Plopului erau 22 (doua-zeci-si-doua) de biserici. Adica o biserica pentru 68 de oameni (partea zecimala am trecut-o la "necredinciosi"). Din 2004 si pâna astazi a mai trecut ceva timp. Nu stiu câti locuitori are acum Valea Plopului. Dar am aflat ca anul trecut avea... 26 (doua-zeci-si-sase) de biserici.
Cât cântaresc în grâu cele patru biserici noi? Dumnezeu stie!

De unde aceasta vocatie de constructori de biserici pogorâta peste satenii din Valea Plopului? Din marele, eternul si necunoscutul Univers. De când? "Dintr-una dintre noptile dintre 2 si 6 septembrie 1972 (nu s-a putut stabili cu precizie data)".
Fapt atestat stiintific (mai putin nebanuitele urmari).

Cu încredere

Sa facem un exercitiu de imaginatie.
Tocmai ati câstigat la loterie. Un pot serios, adunat dupa zece luni în care nu a fost nici un câstigator. Sunteti în plin proces de admirare a biletului câstigator când suna soneria. La usa se afla un individ cu o figura oarecum cunoscuta.
"Buna ziua, sunt Mircea Geoana, cel pe care l-ati mai vazut la televizor. Un vechi prieten al tatalui meu mi-a spus ca ati câstigat la loterie. Am venit sa va rog sa-mi împrumutati si mie biletul câstigator pentru câteva ore. Vreau doar sa îl arat colegului Nastase, sa-l enervez putin. Diseara vi-l aduc înapoi."
Ce-ati face? I-ati da biletul? Ati avea încredere ca îl mai aduce înapoi?

Ei bine, IMAS (institut de sondori) a gasit 261 de concetateni care i-ar da biletul. Mai exact 261,45. Eu am renuntat la zecimale deoarece nu stiu cum sa le interpretez. Alti 311 (virgula 25) i l-ar da lui George Becali.Vreo 286 (virgula 35) lui Tariceanu. Oameni plini de încredere.

Si mai interesante sunt rezultatele în procente. Adunând numerele din dreptul primilor sase clasati rezulta un frumos si rotund 180%. Vor spune unii ca rezultatul este urmare a metodei, a marjei de eroare sau a vreunei subtilitati de sondor. Mie mi se pare ca cele 180 de procente arata fara doar si poate rezervele considerabile de încredere pe care, la nevoie, ne-am putea baza.
Caci fara încredere nici strada n-o poti traversa. Pe trecerea de pietoni, desigur.

Tot de încredere s-a ocupat si ATLE (un alt sondor). Acesta a gasit 571 (exact) cetateni români care traverseaza fara sa se mai asigure ca din stânga nu vine în viteza nici un tanc. Sau vreun... MIG. Biserica deplasându-se pe patru roti înca nu am vazut nici eu. La fel cum nu au vazut nici 742 (virgula 3) dintre cetatenii sondati.

Cu toate acestea eu am mari îndoieli ca viitoarea autostrada suspendata din oras va fi suficient de sus încât sa pot trece pe sub ea fara sa ma aplec. Probabil si din acest motiv pe mine nu ma întreaba nimeni, niciodata. Celalalt motiv ar fi ca au încredere în mine.