Cu Pegas-ul după bani

Ai nevoie de bani? Nimic mai simplu. Cu doar puţină fantezie îi obţii usor. Metodă verificată. Explicaţiile urmează.

Îţi trebuie o valiză, o bancă (românească nepărat, acestea sunt tari şi rezistente la crize) şi nişte coli de hârtie.
Pe colile de hârtie tipăreşti (imprimante se găsesc pe toate drumurile) facturi din care să reiasă că ai de încasat serios de la alţii. Şi… fuga la bancă.

Acolo vei avea onoarea să fii primit chiar de EUGSM-ul de serviciu. Cine este EUGSM? Evident Earth Umbilicus Ghişeu Senior Manager.
Îl recunoşti usor: e întotdeauna proaspăt bărbierit, poartă un costum negru cam lustruit pe la coate, cravată asortată şi pantofi cu vârf ascuţit.

EUGSM-ul o să te întrebe la ce îţi trebuie banii. Îi poţi spune, de-un exemplu, că vrei să îţi schimbi pedalele de la Pegasus. Pegasus? Ce mai e si Pegasus-ul ăsta? O fi vreo maşină? EUGSM-ul are calculator, are acces la Internet, e bine dotat. Google îi spune că Pegasus ar fi un cal înaripat. Cal? Poate o fi motocicletă? Hmmm, ăsta e plin de bani dacă doar pedalele de la motocicletă îl costă atât. Gata, e bun de client!

Cu ce garantezi? Cum cu ce? Cu sumele neîncasate din facturi pe care, desigur, le cesionezi băncii.

Una peste alta vei primi banii (300000 de euro ajung?), îi vei pune în valiză (ai grija sa nu uiţi de ea) şi apoi poţi să-ţi vezi liniştit de treburi. Eventual anulezi facturile alea, să nu mai ai şi alte bătăi de cap. Daca te va suna cumva EUGSM-ul să-ţi ceară banii înapoi poţi să-l trimiţi să execute creanţele. S-au… să se spele cu ele pe cap.

Dacă vă întrebaţi unde se-ntâmplă poveşti ca aceasta, aflaţi că detaliile se găsesc chiar în text. Sau, dacă nu vă ajunge, mai puteţi citi şi pe-aici.

Americanu' cel prost

În loc să îşi vadă liniştit de pensie, Alan Greenspan, fostul presedinte al Rezervei Federale Americane, vine acum şi spune că a dat-o-n bară. Adică, atunci când era mare şi tare, a considerat că "propriul interes al organizaţiilor, în special al băncilor, era să-şi protejeze proprii acţionari".

Bine, bă Grinşpane, cu aşa vorbe vii acu'? La Bucureşti s-ar fi spus "ehee, pe când ieram io bosu' n-a fost nicio criză".

American prost!

Câteva filme

Nu stiu daca mai exista critici de film prin România dar am aflat de curând ca exista o Asociatie a criticilor de film. S-ar putea spune ca daca exista o asociatie a breslei atunci exista si critici de film. Nu e obligatoriu, s-au mai vazut si alte cazuri.


Dar nu asociatia este subiectul acestei însemnari ci un clasament al celor mai bune filme autohtone din toate timpurile facut de organizatia mai sus pomenita.
Ei ii spun "top". Top-netop, clasamentul arata cam asa:

1. Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1970)
2. Padurea Spanzuratilor (Liviu Ciulei, 1965)
3. Moartea Domnului Lazarescu (Cristi Puiu, 2005)
4. 4 luni, 3 saptamani, 2 zile (Cristian Mungiu, 2007)
5. Secvente (Alexandru Tatos, 1982)
6. Nunta de piatra (Mircea Veroiu, Dan Pita, 1973)
7. La moara cu noroc (Victor Iliu, 1956)
8. A fost sau n-a fost? (Corneliu Porumboiu, 2006)
9. Proba de microfon (Mircea Daneliuc, 1979)
10. Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981)

Mie mi-au scapat vreo doua filme dintre cele zece. Este însa exact pe gustul meu asezarea de pe primele doua locuri. Si parca pe Mircea Daneliuc l-as vedea ceva mai sus. Dar eu nu sunt critic de film.

Se pot spune multe despre cât de semnificativa este o astfel de clasificare si despre cum se pot compara filme facute in 1956 sau 1970 cu cele din 2006 sau 2007. Pâna la urma important este ca aceste filme exista. Mai mult decât atât, vestea cea buna este ca ele vor putea fi vazute (sau revazute) la cinematograful Studio (Bucuresti) în perioada 31 octombrie-2 noiembrie. Vestea cea rea este ca Bucurestiul geme de snobi.

Alte referinte: aici.

Gogoneaua verde

Saptamâna trecuta alesii neamului au dat cu legea în fauna. Modificarile la Legea vânatorii au trecut ca prin brânza prin Camera deputatilor (nici un vot împotriva). Noua forma a legii protejeaza parcurile nationale dar loveste fara crutare în ceea ce pompos se numeste Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.

Am dat si eu fuga sa vad reactia "salvatorilor" Deltei. De pe site rezulta ca dânsii au fost foarte ocupati în ultima vreme: au "ecologizat" Oltul. Eu as fi zis ca au mobilizat voluntari care sa strânga gunoaiele, cei care ar fi trebuit sa faca aceasta operatie fiind prinsi cu alte treburi. Cum Oltul se varsa în Dunare si Dunarea are la capat Delta se poate considera ca grija pentru Delta Dunarii i-a mânat la lupta "ecologizatoare" (exceptional cuvânt!).
Despre soarta pasaretului amenintat de alicele vânatorilor am gasit doar o poza cu un articol aparut în România Libera. La rubrica: "presa". Restul e... "cine n-are verde pierde". Ilustrata cu un peste. Verde, desigur!

Pe site-ul Administratiei Rezervatiei biosferei Delta Dunarii troneaza aceeasi tacere. Tot pe fond verde.

Doar mie îmi tiuie urechile din cauza strigatului de peste ranit al proaspatului uns guvernator?

Lista cu o suta nouazeci de miliardari

O veste buna: vom putea consulta si noi prea necesara lista a celor "500 de miliardari". Adevarul adevarat este ca era nevoie de o astfel de lucrare. Ea n-ar trebui sa lipseasca din nici o casa de bun cetatean. De mâine abonatii la adevar o vor primi împreuna cu ziarul. Ceilalti, consumatorii ocazionali de adevar, vor trebui sa scoata din buzunar 7,9 lei noi si imuni la inflatie pentru a se putea bucura de importanta realizare.

E mult 7,9 lei? E putin? Daca nu ai toti cei 7,9 lei poti cumpara doar jumatate de lista? Sau doar o treime?

Caci Ioana Rosca din Rozavlea (Maramures, România) la 82 de ani are o pensie de doar 3 (trei) lei pe luna. Trei lei ajung numai de-o lista cu o suta nouazeci de miliardari.
Cinism? Umilinta? Pare incredibil, dar se întâmpla. In România...

Poticaru' asa mi-o zâs

Nu mai este o noutate, un ministru cu vocatie de constructor a hotarât, spre binele natiunii, ca începând din aceasta luna se vor desfiinta celebrele plafoane ale farmaciilor.
Tot în aceasta luna distribuitorii de medicamente au hotarât (de capul lor) desfiintarea livrarilor. Dar aceasta este o alta poveste. Aparent fara legatura cu constructiile.

Dupa cum bine stim, un ministru întâi gândeste si apoi vorbeste. Asa e obiceiul la ministri. Altfel le creste nasul si ajung sa aiba nevoie de tot felul de operatii estetice.
Sunt sigur ca domnul ministru fara plafoane a luat în considerare faptul ca, în orasele patriei, farmaciile se afla de regula la parterul blocurilor. Si ca desfiintarea plafonului de la parter s-ar putea sa aiba unele implicatii asupra podelelor de la etajele superioare. Nu exista motiv de îngrijorare aici.

Aflat cu treburi prin oras am încercat sa estimez cam care ar fi modificarile urbanistice la care trebuie sa ma astept. Exemplul de mai jos este cules în câteva minute, cam cât iti ia sa mergi pe jos o statie (scurta) de autobuz. Imaginile sunt din Bucuresti, sectorul 6, strada Drumul Taberei. Cartier de blocuri. Sunt de acolo doar printr-o întâmplare. Puteau fi si din alte colturi ale aceluiasi oras.

Acestea sunt doar farmaciile prezente la vedere, la strada. În spate, pe aleile dintre blocuri, se mai pot gasi alte doua-trei farmacii.

Sunt multe? E bine ca sunt multe, ai de unde alege. Într-o economie sanatoasa (nu?) concurenta este benefica. Dar oare farmaciile se concureaza? Mai degraba se sprijina, unele au chiar si un perete comun. Oricum, se pare ca le merge bine.

Multimea de farmacii naste întrebari. Nu domnului ministru, domnia sa se ocupa de raspunsuri si acum raspunde de plafoane. Daca acum zece sau cinsprezece ani cartierului îi ajungea o singura farmacie (cea din imaginea cu numarul 1), cu cât a crescut astazi consumul de medicamente?
Iar daca n-a crescut consumul, cam cât de profitabila este negustoria cu aspirine?

Din punctul de vedere al consumatorului de aspirine serviciile sunt complete si ireprosabile. Lânga cele sase farmacii se afla si sase sedii de banca. La îndemâna.

Limba lui Bank

Îndemnul irezistibil de alaturi l-am descoperit într-un pliant editat de Metro Cash&Carry SRL. Treaba negustorului este sa vânda marfa. Acum. Nimic rau în asta. "Costul" e cel ce mi-a atras atentia.

Conform promisiunii, lamuririle se gasesc pe ultima pagina. Si arata cam asa:

Criza finaciara, banci în faliment, burse în cadere... la altii. La noi e raiul pe pamânt, bancile nu mai cer dobânda, comisioanele bancare au devenit istorie. Trai pe vatrai, avea dreptate domnul acela din Guvern. UniCredit Tiriac Bank ofera exemplul cautat.

Daca citesti în limba româna, ai putea crede ca da. Dar daca este scris în limba lui Bank? Traducerea... pe o cu totul alta foaie:

Parca începe sa se simta lipsa unui dictionar.

Tu de ce fugi?

Umblând cu treburi prin oras mi s-au oprit privirile pe un afis. În afis o persoana, o "ea", sare dintr-o masina si o rupe la fuga. Textul imprimat cu litere mari: "De ce fugi?". Mai mult n-am apucat sa vad. Dar am ramas cu întrebarea: oare de ce fugea? Mi-am dat singur raspunsul: pâna vor creste ridichile exotice plantate în Piata Universitatii si se vor transforma în promisa autostrada suspendata fuga a ramas singurul mod de a ajunge la timp undeva. Ne adaptam.

La al doilea afis purtând aceeasi întrebare m-am oprit. Aici fugea un "el". Cercetând cu atentie a venit si lamurirea. Subiectul nu era traficul infernal, nici fuga dupa înca 50% la salariu, nici macar banalul credit "fara dobânda". Subiectul era... un "marathon". Asa se numeste, asa i se ofera bucuresteanului pe-acolo trecator: Bucharest International Marathon.

Între timp m-am mai documentat. Organizatorul este asociatia Bucharest Running Club (cum altfel?) si evenimentul va avea loc în 12 octombrie. Poate participa oricine (oricine plateste taxa de participare - asa numita "cursa populara" este fara taxa). Detalii se gasesc pe site.

Asadar, daca pe 12 octombrie veti întâlni alergatori prin oras, opriti-i si întrebati-i creativ:
"Tu de ce fugi?".

Un alt fel de dus cu pluta

Plutaritul a disparut din România cam de prin 1960. E mult de atunci desi, pe alocuri, înca i se mai vad urmele.

Coborâtul pe ape repezi de munte a reaparut însa de câtiva ani. Acum i se spune rafting. Vine de la englezescul raft care se traduce prin pluta (si n-are legatura cu rafturile din camara, desi... n-as baga mâna-n foc!).

Între plutaritul traditional si rafting sunt o multime de deosebiri. Raftingul se practica din placere, "pluta" este acum o ambarcatiune facuta din materiale usoare si rezistente, exista costume speciale de protectie pentru "plutasi".

Nici "plutasii" nu mai sunt ce-au fost, cei moderni auto-declarându-se sportivi. Si nu de orice fel, ci neaparat din categoria X-treme. Sa n-avem vorbe!

As fi zis ca s-a pastrat doar necesitatea apei care sa-i transporte. Fals! "Plutasii" moderni dispun astazi de tehnologie, nu se împiedica ei de astfel de-amanunte. Si nici avertismentele meteorologice nu par sa-i sperie. Sportivul X-treme este de neoprit!

Mai rau e când, din lipsa apei, eroii nostri se împotmolesc si-ajung sa-i copleseasca îngrozitoarele primejdii: sa-i prinda noaptea pe afara, sa-i ploua, sa li se faca foame, sa se ude la picioare (cine-si doreste-un guturai?), sa mearga pe jos 2 (doi!) kilometri.

X-treme, de acord, dar nici în halul asta!

Restul povestii se gaseste aici.

Economico-financiara de astazi

Daca tot a pleznit ulcica financiara mondiala ce-ar fi sa pun si eu la pastrare un ciob. Aici. Poate foloseste în vremurile ce vor veni.

Analisti versati ne avertizeaza ca urmeaza o perioada de crestere negativa (nu mai pun link-uri, fac economie, voi explica mai încolo de ce). Cresterea aceasta negativa ma debusoleaza total. Sa o interpretez ca pe sfârsitul perioadei de scadere pozitiva?

Las deoparte mafaldele remunerate la numar de cuvinte pe centimetrul patrat si ascult de seriosul si discretul domn Isarescu, cel care semneaza pe leul nostru nou în care, sfatuiti tot de dânsul, avem de-a pururi încredere. Domnul Isarescu a iesit recent din sediul BNR ca sa ne explice etiologia crizei financiare: americanii nu au facut economii si au patit-o. Si ne recomanda sa facem economii ca sa nu avem si noi problemele lor.

Eu sunt un bun cetatean si, de-a lungul timpului, am învatat ca trebuie sa tratezi cu seriozitate sfaturile primite de la oamenii importanti. În consecinta am început sa-mi analizez cheltuielile curente cu scopul depistarii eventualelor surse de economii.

De-un exemplu, anul acesta nu mai pun muraturi. Ma pot lipsi de ele, este chiar mai sanatos un regim alimentar fara muraturi. Cât pot economisi astfel? Câtiva amarâti de lei. Nici nu mai caut echivalentul în euro ca ma umplu de zecimale. Nu merge, trebuie sa gasesc altceva, ceva ce cumpar curent si nu întrebuintez.

Cine cauta... gaseste!. Cumpar benzina, cumpar si accize. Folosesc accizele? Nici macar nu stiu cum arata. Ce-ar fi sa nu mai cumpar accize? Cu atât mai mult cu cât din anul viitor accizele se vor scumpi. Îmi ramin astfel niste bani pe care îi pot economisi.

Extind putin metoda si constat ca pot economisi renuntând la cumpararea a o sumedenie de taxe si impozite carora nu reusesc sa le gasesc o utilizare. Numai TVA-ul este 19% adaugat la orice cumparatura pe care o fac.

Daca ma apuc sa estimez un total îmi rezulta niste economii importante. Si uite asa dau peste o alta problema: ce fac cu banii economisti?
Daca sunt economii atunci se rezolva simplu prin depunerea lor la Casa de Economii. Adica la CEC. Sau CEC Bank, dupa cum suna neaos noua si inspirata sa denumire.

Caci, nu-i asa, "azi la CEC un leu depui, mâine el va scoate pui". Pui de lei !